Locuri de parcare noi și gratuități pentru vârstnici, în Sectorul 2

Marți, 30 septembrie, a avut loc ședința Consiliului Local al sectorului 2, în cadrul căreia au fost aprobate mai multe proiecte importante și necesare pentru locuitorii sectorului 2.
,,Locuitorii sectorului 2 ne-au cerut, iar noi i-am ascultat și am găsit soluții pentru problemele lor. Am identificat două terenuri, pe care vom dezvolta noi locuri de parcare. Știu cât sunt de necesare și de aceea, terenurile din strada Arh. Petre Antonescu nr. 20 și Șos. Mihai Bravu nr. 125 vor deveni parcări rezidențiale, după obținerea acordului din partea Consiliului General al Municipiului București’’, a declarat Andrei Ohaci, viceprimarul sectorului 2
‘’De asemenea, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sectorul 2, redăm comunității noastre spațiul din Pantelimon 301, un loc de suflet pentru vârstnicii din sectorul 2. Aici vor putea socializa și se vor bucura de cursuri gratuite, adaptate vârstei și care acoperă o gamă largă de activități.
Mă bucur foarte mult pentru că am reușit modernizarea acestui centru și că astăzi, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, le pot oferi acest spațiu modern. Am primit nenumărate solicitări din partea vârstnicilor din sectorul nostru, care au nevoie de locuri sigure, dedicate dânșilor’’, a continuat viceprimarul Ohaci.
În cadrul centrului, vor avea loc cursuri gratuite de șah, limba engleză, fizioterapie, kinetoterapie.