Politică

Mirel Palada: USR este cel mai mare duşman al ţării; e o armă soroşistă ticăloasă în mâna celor ce ţin România cu capul energetic la fund

„USR, o armă soroşistă ticaloasă în mâna celor ce ţin România cu capul energetic la fund. Nişte nemernici. Citiţi si întelegeţi de ce acest partid e cel mai mare duşman al ţării noastre. Mama lor. Mama noastră…”, scrie, pe Facebook, sociologul Mirel Palada.

În context, el postează articolul jurnalistului Adrian Onciu care spune: „MERCENARII BĂIEȚILOR DEȘTEPȚI / În vreme ce președintele Trump a renunțat la agenda verde impusă de stânga progresistă, ONG-urile finanțate de Soros și de politrucii de la Bruxelles încă își bat joc de români, cu sprijinul miniștrilor noștri de la USR. Importăm masiv și plătim curent electric la cele mai mari prețuri pentru că filiera transnațională a activiștilor de mediu pretinde că România nu trebuie să aibă hidrocentralele. Nu ar fi suficient de ”verzi”. Adică ”dăunează mediului înconjurător”.

Potlogăriile se fac cu binecuvântarea ministrului Diana Buzoianu.

AUR a depus în parlament o moțiune simplă cu titlul ”Slăbirea Securității Energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989”. Bineînțeles, presa mainstream a tratat subiectul la ”diverse”, în pofida consecințelor grave ce decurg din colaborarea fructuoasă a guvernului Bolojan cu ONG-urile foarte străine de interesul nostru național. Deputatul Valeriu Munteanu a explicat atitudinea ministrului Buzoianu față de finalizarea hidrocentralelor începute înainte de 1989: ”Ministerul Mediului blochează procedurile, tergiversază avizele și transmite mesaje publice de descurajare”. Nu este o acuzație politică, ci un dosar deschis la Curtea de Conturi.

Filiala din Cluj a ONG-ului Bankwatch România a reușit să oprească finalizarea Hidrocentralei Răstolița prin intermediul Justiției. Principalii finanțatori ai Bankwatch sunt Fundația Climatică Europeană (1,26 milioane euro, cu Rockefeller Brothers Fund în calitate de sponsor principal), Comisia Europeană (tot 1,26 milioane euro), Agenția Suedeză pentru Dezvoltare (961.000 euro) și Agenția Germană pentru Dezvoltare (261.000 euro). Nu lipsește, bineînțeles, Fundația pentru o Societate Deschisă a lui Soros, cu vreo 100.000 euro. Cine plătește nota? Fraierii din România, care s-au trezit cu facturi dublate la energia electrică.

Niște birocrați de la Bruxelles, Paris și Berlin, mână-n mână cu băieții deștepți care fac prețurile la bursă, urăsc ideea ca România să producă pe plan local energie regenerabilă ieftină. De ce? Pentru că astfel ne țin dependenți: importuri scumpe, prețuri spot explodate și deficit de 2,4 TWh în prima jumătate a lui 2025. Oare vorbim aici despre ecologie și protejarea mediului? Aș! Mai degrabă despre sabotaj economic.

Sigur, din proiect nu putea lipsi USR, partidul care ne-a salvat în pandemie și ne salvează inclusiv acum, pe timp de război. Și, în general, salvează planeta de orice potențial pericol. Un cuib de ONG-iști sorosiști, care se închină non-stop în față la principalele ambasade.

Senină ca o zi de vară, ministrul Diana Buzoianu pretinde că hidrocentralele comuniste pot fi ”înlocuite cu parcuri fotovoltaice de opt ori mai ieftine”. Sigur, vorbim de panouri solare cumpărate de la chinezi – prietenii lui Putin și dușmanii occidentului colectiv. Ce mai contează că însuși CSAT a decis în 2022 și 2025 că finalizarea acestor hidrocentrale reprezintă un obiectiv de securitate națională? Tovarășa ministru Buzoianu pare mai preocupată de granturile UE decât de facturile românilor.

E ca un joc de domino: Soros finanțează ONG-uri, ONG-urile atacă în instanță proiecte naționale de interes strategic (vezi Neptun Deep, Răstolița), ministrul USR întârzie avizele, iar România plătește cu importuri masive, explozia facturilor și potențiale blackout-uri.

Opoziția parlamentară nu cere să distrugem natura. Cere să terminăm ceea ce s-a început înainte de 1989 – proiecte aprobate, finanțate și construite cu multă trudă. La câteva decenii distanță, miniștrii USR ne blochează independența energetică, prefăcându-se ecologiști, în timp ce guvernele vest-europene râd în barbă, știind că ne țin în lanțuri.

Și dacă Bankwatch vrea să salveze planeta braț la braț cu ministrul Buzoianu (foto), păi s-o salveze mai întâi în Suedia, Germania și Franța. Aici, în România, încă avem nevoie de energie ieftină, nu de lecții de morală menite să acopere și să faciliteze tunurile băieților deștepți de la Bruxelles”.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button