Petrișor Peiu (AUR): ”9 din 10 supermarketuri nu sunt românești. Prețurile produselor sunt crescute artificial de retaileri”

80% din vânzările de alimente din România sunt controlate de 10 rețele de supermarketuri, iar nouă dintre acestea sunt străine. Este analiza sfâșietoare făcută de Petrișor Peiu. Potrivit liderului senatorilor AUR, prețul la care retailerii cumpără produsele nici nu mai contează, pentru că la raft ajunge prețul stabilit de întreaga rețea de supermarketuri.
”80% din volumul vânzărilor de alimente este realizat de 10 rețele de supermarketuri, nouă dintre ele sunt străine.
Rețelele de supermarket nici nu sunt interesate de prețul de achiziție al oricărui aliment pentru că au la dispoziție un instrument foarte simplu de a-și crește veniturile. Facturează servicii către producătorii români. Serviciile alea ajung de multe ori 40-50% din prețul de achiziție, ele nu sunt incluse în prețul de achiziție, nu există niciun fel de limitare a acelor servicii.
În al treilea rând, trebuie spus că prețul pe care consumatorul îl vede și care ne-a dus cu inflația timp de 22 de luni la cel mai înalt nivel al inflației din Uniunea Europeană, este prețul la raft pe care îl stabilesc rețelele de supermarket”, a declarat Petrișor Peiu.