România se află la granița unui război, dar nu are o industrie de apărare capabilă să își susțină propria armată. Fabricile care altădată produceau armament, muniție și tehnică militară au fost lăsate să ruginească, iar guvernele succesive au preferat să cumpere echipamente scumpe din Occident. În loc de independență strategică, am devenit dependenți de importuri și am acceptat, practic, să plătim o taxă de protecție.
Lipsa comenzilor politice și militare pentru industria națională de apărare a transformat România într-un consumator pasiv. Soldații noștri sunt obligați să folosească tehnică militară din afara țării, în timp ce halele și uzinele de aici zac goale. Un stat care nu produce armament pentru propria armată își semnează singur vulnerabilitatea.
În cazul unui atac extern, România ar fi incapabilă să își asigure necesarul de muniție și echipamente. Capacitatea de producție internă este mult sub nivelul minim de supraviețuire. Orice conflict de durată ne-ar găsi dependenți de bunăvoința altora, fără posibilitatea de a ne apăra cu resurse proprii.
Această realitate este rezultatul deciziilor politice cinice. În loc să investească în reconstrucția industriei de apărare, guvernele au preferat să facă importuri spectaculoase, anunțate cu fanfară, dar care nu rezolvă problema de fond: lipsa unei baze militare naționale. Afacerile se fac cu firme străine, în timp ce producătorii români dispar.
Un sistem de apărare nu se construiește doar cu bani, ci cu viziune și strategie. România are nevoie de soldați profesioniști bine echipați și de tehnică militară produsă local, nu de contracte externe prin care resursele publice se scurg în buzunarele altora. Fără industrie proprie, independența militară este o iluzie.
Guvernul actual nu face decât să prelungească dependența țării de partenerii occidentali, fără să înțeleagă că securitatea reală se clădește acasă. În lipsa unor măsuri urgente, România riscă să rămână un stat vulnerabil, incapabil să își apere cetățenii și să își susțină armata în fața unui pericol real.
