Politică

Singura politică externă a președintelui și premierului este să plece în Moldova și să laude Ucraina

Analistul politic Miron Mitrea spune că nu este de acord ca singura politică externă practicată de Nicușor Dan și Ilie Bolojan o reprezintă desele vizite în Republica Moldova, de unde apără soarta Ucrainei.

„Este penibilă situația lui Nicușor Dan. De Ziua Marinei se duce la mânăstire și ne spune că e un ortodox serios, practicant. Aici am o problemă, fiindcă este necăsătorit. Iar conform uzanțelor ortodoxiei, nu poți un bun practicant, dar necăsătorit. Nu ai voie să nu te duci la Ziua Marinei, atunci când ești comandantul suprem al armatei. E frumos că se ocupă de familie, își plimbă copii. Singura probelă e că nu trebuie să fie președintele României.

La Primăria Capitalei era preocupat de procese, de viața familială. Aș fi vrut să fi fost și eu așa de implicat în viața familie, când eram ministru, așa cum o face Nicușor. Nu cred ca președintele și miniștri ar trebui să se lude ca nu merg la muncă. Principalul lucru al politicianului este să facă politică 24 din 24. Nu-l simpatizez pe Băsescu, dar el făcea politică 24 din 24. Adrian Năstase, la fel,  Theodor Stolojan la fel. Și ei aveau copii. Nu poți face politică pe sărite. Nu poți închide telefonul seara la 18, ca ministru, că îți cade un pod, îți sare un tren de pe șine. Trebuie să mergi acolo, pe teren. Politicienii știu că nu se oprește niciodată campania. Nu ai campanie doar înainte de alegeri. Sunt convins că în spatele lui Nicușor este o firmă de PR care vine cu idei precum președintele cu rucsac, președintele de la Maia. Ei vor să îl facă frecventabil pe președinte pentru categoria români de nivel submediu. Adică, președintele care merge la țară, bea lapte direct de la vacă, mănâncă slănină și bea țuică. Ei sunt convinși că de pe urma acestei strategii populația îl va aprecia. Eu le-am spus celor care îi fac această campanie că este greșit.

Nu mă interesează ca Nicușor Dan trăiește în concubinaj, dar ma deranjează că se dă ortodox practicant.

Nu mereu echipa care te ajuta în campanie te ajută și pe parcurs. Au și ei interesele lor. În campania lui Adrian Năstase am avut o problemă că îl duceau la țară să ia purcelușii în brațe. Poate sunt atât de neprofesionali cum îi vedem noi, la fel ca trei sferturi din Guvernul României.

Poate că partenerii noștri din Vest asta vor de la președintele nostru.

Ca și la doamna Țoiu, apar greșeli care ne costă. Cred că urmăresc să îl pună într-o situație în care nu mai e credibil. Vin alții și îl mută de colo-colo. Modul în care este prezentat opiniei publice, bănuiesc ca partenerii noștri din Europa vor să diminueze rolul României în a lua decizii, ca să își impună mai ușor ideile.

Mai nou, România se laudă că participă în primul plan la ajutor militar pentru Ucraina. Cred că asta vor. Să-l discrediteze. Nicușor Dan dă interviuri într-un fund de stat, cu străzi neasfaltate, cu câini vagabonzi în spate. Deci e un plan al celor din spatele lui de a-l face cât mai insignifiant.

Prezența NATO este asigurată prin baza militară de la Kogălniceanu, care e conceputa ca bază importanta NATO în Europa, nu doar pentru Ucraina, ci și pentru Iran. Baza a apărut și în urma răcirii relațiilor cu Turcia. Există un proiect cu România care să aibă o bază militară serioasa americană aici. Cei trei oameni care au responsabilitatea pe această zona este președintele, dar e în vacanta, ministrul Țoiu, care a spus ca nu e nevoie să fim prezenți la masa NATO, ministrul Apărării, Moșteanu, un profesionist și șeful Marelui Stat major, dar nu îl știu. Probabil că doamna de Externe, pentru că Nicu nu era disponibil că mânca șorici și lapte, a spus că ne reprezintă Rutte și Von Der Leyen. Sigur, niciodată România nu a fost o mare putere să își impună punctul de vedere, dar parcă nu am avut niciodată un așa mare suflet de slugă. Consider că Rusia nu poate fi iertată de ceea ce a făcut în istorie, și admit că trebuie să ne ocupăm de sora noastră, Moldova. Nu putem fi însă de acord ca președintele și premierul să meargă în Moldova și să vorbească de Ucraina. Și uite așa, niște oameni devin mesia, din această cauză. Când văd că 60% din populație spune că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu, îmi este clar că lipsa actuală de demnitate îi deranjează”, a declarat Miron Mitrea.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button