Știrile 60m.RO

Dani Mocanu, manelistul acuzat de proxenetism, premiat de un primar PNL la un festival pe bani publici

Primăria din Lunca Ilvei (Bistrița-Năsăud) a cheltuit 400.000 de lei (aproximativ 80.000 de euro) pentru un festival care trebuia să promoveze tradițiile locale, dar care i-a avut cap de afiș pe maneliștii Dani Mocanu, Culiță Sterp și Tzancă Uraganul. Momentul culminant a fost acordarea unei „diplome de excelență” lui Dani Mocanu, un artist fără legătură cu zona, dar cu un trecut controversat în justiție.

Primăria Lunca Ilvei a organizat, în weekend, ediția a X-a a „Festivalului Cântecului, Portului și Jocului Ilvean”, cu un buget declarat de 400.000 de lei (aproximativ 80.000 de euro).

Deși evenimentul era prezentat ca unul dedicat tradițiilor populare, capetele de afiș au fost maneliștii Dani Mocanu, Culiță Sterp și Tzancă Uraganul, artiști fără nicio legătură cu folclorul zonei, scrie Bistrița Express.

Controversele au crescut după ce primarul comunei, Flaviu Lupșan (PNL), i-a înmânat personal lui Dani Mocanu o diplomă de excelență din partea primăriei. „E o bucurie și o onoare să primesc o diplomă de excelență din partea primarului… Gălăgia”, a strigat artistul pe scenă, în aplauzele publicului. Momentele au devenit virale pe TikTok.

Premierea vine la scurt timp după ce Dani Mocanu a scăpat de pedeapsa de 6 ani și jumătate de închisoare pentru proxenetism, fiind achitat în apel. Concertul de la Lunca Ilvei a fost primul susținut după această decizie a instanței.

Potrivit datelor publice, din bugetul total al festivalului:
• 127.500 lei au mers către 4 interpreți de muzică populară,
• 55.000 lei către un interpret etno,
• 63.500 lei către 3 artiști de muzică dance,
• prezentatorul a fost plătit cu 4.000 lei pentru o singură seară.

În plus, scena festivalului a costat 8.500 de euro, iar focurile de artificii 5.000 de euro. Organizarea artistică a fost atribuită prin SEAP firmei „Nunți Avrami”, în timp ce spectacolul de artificii a fost oferit de o companie din Monariu (Budacu de Jos).

Decizia primarului PNL de a premia cu diplomă de excelență un manelist controversat, în cadrul unui festival finanțat generos din bani publici, a stârnit indignare și ironii în spațiul public, mulți considerând că evenimentul și-a ratat scopul declarat: promovarea tradițiilor locale.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button