Guvernul mafiei pregătește suspendarea de facto a PNRR: Contractele se denunță unilateral, NU se mai încheie contracte noi

PNRR este blocat, contractele aflate în stadii incipiente sunt denunțate unilateral, iar pentru cele mai avansate va fi nevoie de un aviz special de la Guvern. România încearcă renegocierea PNRR, iar în motivarea OUG se arată că avem o supracontractare, pe care bugetul de stat nu o poate susține.
”Ținând cont de faptul că România se află în proces de renegociere al Planului național de redresare și reziliență, și se confruntă cu un risc fiscal sistemic, iminent și de o gravitate excepțională, generat de o supracontractare masivă și necorelată cu realitățile bugetare a proiectelor de infrastructură finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR),
Luând în considerare faptul că a fost creat un portofoliu de angajamente financiare viitoare care depășește în mod manifest capacitatea de susținere a bugetului național iar în absența unor măsuri corective ferme și imediate, s-ar declanșa consecințe macroeconomice severe, existând riscul de neîncadrare în traiectoria fiscală asumată de România în cadrul planului fiscal.
Având în vedere necesitatea instituirii unui control riguros, centralizat și transparent al cheltuielilor publice aferente proiectelor de infrastructură finanțate din surse europene printr-un un set de măsuri structurate, menite să restabilească disciplina bugetară și să prioritizeze investițiile în funcție de maturitate și sustenabilitate financiară,
Ținând cont de faptul că supracontractarea poate genera presiune asupra susținerii cheltuielilor din bugetul de stat, sub forma obligațiilor de asigurare a cofinanțării, TVA și de acoperire a eventualelor cheltuieli neeligibile, având potențialul de a deveni o sursă de accentuare a crizei fiscale, în special în condițiile în care este utilizată pentru a contracara efectele negative asupra absorbției fondurilor europene nerambursabile generate de ritmul lent de implementare și/sau progres fizic redus pe un număr mare de contracte, impun măsuri care să permită o ajustare care minimizează pierderile și riscurile de litigii pentru lucrări deja efectuate,
Întrucât elementele sus-menţionate vizează interesul public şi constituie o situaţie urgentă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă”, se arată în motivarea Guvernului pentru urgența de a emite OUG.
Principalele prevederi ale Ordonanței de Urgență:
Se suspendă încheierea contractelor, deciziilor, ordinelor de finanțare în cadrul PNRR
Art. 1 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanței de urgență, se suspendă încheierea sau emiterea contractelor/deciziilor/ordinelor de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență de către coordonatorii de reforme și/sau investiții, agențiile de implementare și responsabilii de implementarea investițiilor specifice locale.
Se suspendă încheierea de angajamente legale
Art. 2 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă încheierea de angajamente legale în cadrul reformelor și investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență de către beneficiari sau structurile de implementare, după caz, instituții și autorități publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare.
Se suspendă atribuirea de contracte de prestări de servicii, de execuție
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă atribuirea de contracte de prestări de servicii, de execuție de lucrări în cadrul reformelor și investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, de către beneficiari sau structurile de implementare și operatorii economici aflați în subordinea/coordonarea/sub autoritatea unei autorităţi publice centrale și locale.
Se cere aviz de la Guvern pentru contracte
(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în scopul eficientizării și accelerării implementării investițiilor, precum și pentru atingerea jaloanelor și țintelor ce fac obiectul renegocierii în Planul Național de Redresare și Reziliență, în cazuri temeinic justificate, prin memorandum inițiat de ordonatorii principali de credite cu rol de coordonatori de reformă și/sau investiții, cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Guvernul poate autoriza beneficiarii și structurile de implementare, să încheie angajamente legale sau, după caz, să atribuie contracte de prestări de servicii, de execuție de lucrări.
Contractele pentru care nu s-au inițiat proceduri de atribuire se suspendă unilateral
Art. 3 – (1) Contractele/deciziile/ordinele de finanțare finanțate din PNRR, pentru care beneficiarii instituții și autorități publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, precum și operatorii economici aflați în coordonarea sub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare și/sau structurile de implementare nu au demarat inițiat proceduri de atribuire a contractelor de achiziție la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, sunt denunțate unilateral de către coordonatorii de reforme și/sau investiții, agențiile de implementare și responsabilii de implementarea investițiilor specifice locale.
Contractele aflate la început se suspendă unilateral
Art. 4 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la 31 decembrie 2026, contractele/deciziile/ordinele de finanțare finanțate din PNRR pentru care au fost parcurse etapele pregătitoare referitoare la elaborarea studiilor de fezabilitate, și/sau obținerea de avize și autorizații iar procedurile de achiziție de lucrări au fost finalizate fără emiterea ordinului de începere a lucrărilor se suspendă unilateral, prin notificare, de către coordonatorii de reforme și/sau investiții, agențiile de implementare și responsabilii de implementarea investițiilor specifice locale.
Dacă progresul este mai mic de 20%, contractele se suspendă unilateral
Art. 5 – (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la 31 decembrie 2026 se suspendă unilateral, prin notificare, la inițiativa coordonatorului de reforme și/sau investiții, agențiilor de implementare și responsabililor de implementarea investițiilor specifice locale contractele/deciziile/ordinele de finanțare finanțate din PNRR încheiate cu beneficiari instituții și autorități publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, precum și cu operatorii economici aflați în coordonarea sub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, în cadrul cărora progresul fizic al obiectivului de investiții, certificat prin situații de lucrări este mai mic de 20% .
Contractele cu stadiu între 20% și 80% sunt aprobate de Guvern
Art. 6 – (1) Contractele/deciziile/ordinele de finanțare finanțate din PNRR încheiate cu beneficiarii instituții și autorități publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, precum și cu operatorii economici aflați în coordonareasub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, în cadrul cărora progresul fizic al obiectivului de investiții, certificat prin situații de lucrări este cuprins între 20% și 80% se derulează în baza unui memorandum aprobat de Guvern, inițiat de către coordonatorul de reforme și/sau investiții cu privire la oportunitatea continuării investiției și a impactului bugetar total, avizat de Ministerul Finanțelor și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator național al PNRR .
Contractele cu stadiu mai sus de 80% au nevoie de aviz de la Guvern
Art. 7 – (1) Contractele/deciziile/ordinele de finanțare finanțate din PNRR încheiate cu beneficiarii instituții și autorități publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordomare, precum și cu operatorii economici aflați în coordonareasub autoritatea acestora, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, în cadrul cărora progresul fizic al obiectivului de investiții, certificat prin situații de lucrări este mai mare de 80% se derulează după obținerea unui aviz emis de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de coordonator național al PNRR, în baza solicitării realizate de către coordonatorul de reforme și/sau investiții cu privire la impactul bugetar total.
Nu se mai încheie niciun contract nou, dacă depășește limita impusă de Guvern
Art. 10 – (1) În anul 2025, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, autoritățile de management/organismele intermediare nu încheie contracte de finanțare / nu emit decizii de finanțare și nici nu acordă avizul de principiu pentru proiectele noi a căror valoare determină depășirea sumelor alocate în euro, la nivel de program.