Sarea României, oferită Ungariei de politicienii corupți de la București. Cine este Adriana Petcu, șefa ANRM care a permis acest jaf

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, condusă de Adriana Petcu (PSD) a oferit prin ordinul nr. 760/2024 licența de exploatare a minei de sare din Valea Florilor firmei controlate de un om de afaceri din Ungaria.
Adriana Petcu a fost numită în fruntea ANRM cu sprijinul lui Sorin Grindeanu și Marcel Ciolacu. Începând cu martie 2023, ea a ocupat poziția de secretar de stat la Ministerul Mediului, având și mandate similare între iulie 2017 și noiembrie 2019. În plus, în perioada ianuarie-iunie 2017, a fost ministru al Apelor și Pădurilor în Guvernul PSD Grindeanu. În trecut, a condus Administrația Bazinală, între 2009 și 2017.
Adriana Petcu și-a desfășurat activitatea profesională exclusiv la Administrația Națională „Apele Române”, în cadrul Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița, din 1990 până în prezent. Soțul său, de asemenea, lucrează în aceeași instituție.
Cine deține firma maghiară care a pus mâna pe resursele de sare ale României
Diana Exploatări Miniere SRL din județul Bihor, controlată integral de firma Salt-Veres ZRT din Ungaria, a primit în premieră o licență de exploatare a unui zăcământ de sare din județul Cluj. Zăcământul concesionat are zeci de milioane de tone de sare.
Este pentru prima dată când pe piața exploatării sării din România apare un nou actor, în condițiile în care Salrom SA este singurul producător minier de sare din România.
Zăcământul de sare gemă se află în zona Valea Florilor din județul Cluj, iar aprobarea licenței vine după 15 ani de proceduri administrative.
Titularul licenței este societatea Diana Exploatări Miniere SRL din județul Bihor, controlată integral de firma Salt-Veres ZRT din Ungaria.
Potrivit termene.ro, firma Diana Exploatări Miniere SRL nu avea în 2023 nici un angajat și din 2009 până în 2023 a avut cifra de afaceri zero în fiecare an. Termene.ro încadrează compania la risc de insolvență „foarte mare”.
Compania maghiară Salt-Veres ZRT este deținută și condusă de Sandor Mate Veres, conform registrului comercial maghiar. Filiala din România a companiei îl are ca administrator pe Lajos Veres.
Potrivit unei evaluări de impact realizată de Ipromin SA București în 2010, rezervele de sare gemă din perimetrul Valea Florilor ar fi de 26 de milioane de tone.
„Ar permite proiectarea unei capacități de producție de 900.000 tone/an, pentru o viață activă a salinei de 29 ani. Condițiile de zăcământ și cele tehnologice, capacitatea utilajelor conducătoare și nivelul accesibil al investițiilor permit realizarea unui proiect pentru o capacitate de producție de 440.000 tone/an”, se arătă în studiu.
În acest moment, Salrom SA este singurul producător minier de sare din România, totodată lider regional în comercializarea de sare și a produselor pe bază de sare.
Salrom are circa 1.500 de angajați și este deținută în proporție de 51% de statul român, prin Ministerul Economiei. Restul acțiunilor sunt deținute de Fondul Proprietatea.
Compania de stat, care deține și operează un număr de șapte exploatări de profil, a vândut în 2023, circa 1,13 milioane de tone de sare și produse din sare, în principal sare pentru deszăpezire (aproape 423.000 tone) și sare gemă pentru industrie (peste 337.000 tone).
Salrom a terminat primele 6 luni din 2024 cu profit net de 61,4 milioane lei, la o cifră de afaceri de 214,6 milioane lei.