Unde sunt vocile războinice din USR care cereau, cu spume la gură, eliminarea pensiilor speciale? Unde sunt protestele, declarațiile tăioase, indignarea morală? A dispărut totul în clipa în care au pus mâna pe funcții și au intrat pe ușa din spate la guvernare. Astăzi, tăcerea USR e complice. La fel de rușinoasă ca pensiile pe care promiteau că le vor tăia.
USR este acum parte din sistemul pe care jurau că-l vor dărâma. Și, ca orice partid care a gustat din beneficiile puterii, s-a transformat rapid în ceea ce pretindea că detestă. Între timp, pensiile speciale au rămas. Cresc. Se consolidează. Pentru magistrați, pentru parlamentari, pentru clienții politici. Dar nu mai e o problemă pentru USR, căci au și ei acum „ai lor” acolo.
E clar: lupta contra privilegiilor a fost doar o unealtă de campanie. O minciună electorală ambalată frumos. Când a venit momentul să dovedească ceva concret, USR a ales să tacă. Iar tăcerea, în fața nedreptății, e tot o formă de complicitate.
