Ion Iliescu nu a fost nici „tătucul democrației”, nici un bătrân înțelept al politicii românești. A fost cel care, în decembrie 1989, a confiscat Revoluția română și a deturnat speranța unui popor întreg. Românii au ieșit în stradă pentru libertate, pentru demnitate și pentru o viață mai bună. Iliescu și ai lui au luat acel vis și l-au transformat într-un coșmar post-comunist cu față umană, în care securiștii, activiștii PCR și noii „băieți deștepți” s-au reorganizat sub o nouă etichetă: FSN, devenit mai târziu PSD.
Acest partid, născut din cenușa comunismului și hrănit cu manipulare, a distrus economia națională bucată cu bucată. Sub Iliescu și PSD, combinatele românești au fost închise, milioane de oameni au fost aruncați în șomaj, iar fabricile ridicate cu sacrificii în timpul industrializării au fost date pe nimic unor rețele mafiote locale și internaționale. În numele „reformei”, s-a comis cel mai mare jaf din istoria modernă a României. Nu s-a făcut economie de piață, ci o oligarhie de partid. Nu s-a făcut democrație, ci o colonie condusă de clientela PSD.
Ion Iliescu moare acum cu toate răspunsurile ascunse. N-a plătit niciodată pentru sângele vărsat în iunie 1990. Nu și-a cerut iertare pentru distrugerea visului din 1989. Nu a fost judecat pentru trădarea interesului național. Dar cu el dispare și mitul PSD-ului etern, partidul-stat care a ținut România în loc timp de 35 de ani. Fără Iliescu, PSD e o carcasă fără suflet, un aparat birocratic care își va da duhul la fel ca CDR-ul: în uitare și rușine.
Și poate, într-un final, România va avea șansa la o adevărată eliberare.
