În fiecare sector economic din România – fie că vorbim despre energie, retail, telecomunicații, lemn sau farmaceutice – găsim câte o companie dominantă. De cele mai multe ori, aceasta este o multinațională străină care face 70% din cifra de afaceri a pieței respective. Acest model nu e întâmplător. Este un sistem gândit și perpetuat de guvernele obediente de la București, în care statul român se comportă ca un servitor economic al marilor corporații.
Aceste firme dominante, deși rulează miliarde anual, raportează profituri ridicol de mici sau chiar pierderi. În timp ce încasează masiv din consumul românilor, își optimizează fiscal activitatea prin paradisuri fiscale, plăți între filiale, redevențe fictive și consultanțe supradimensionate. Pe scurt: profitul pleacă, impozitul dispare, iar România rămâne cu firimituri.
În mod real, aceste companii se comportă ca niște paraziți economici. Nu dezvoltă ecosisteme locale, nu susțin antreprenoriatul românesc, nu construiesc lanțuri valorice durabile. Ele extrag: resurse naturale, muncă ieftină, consum dependent. Iar în schimb lasă în urmă datorii, dezechilibre comerciale și sărăcie ascunsă. Totul cu girul unui stat slab, captiv în logica de „investitor străin cu orice preț”.
România a devenit o piață de desfacere, o colonie modernă în care capitalul străin domină autoritar, fără responsabilitate. Cu fiecare zi în care nu construim o clasă de capital românesc competitiv, cu fiecare an în care permitem ca 90% din marile lanțuri comerciale, bancare sau energetice să fie deținute de grupuri străine, ne afundăm mai adânc în dependență.
O economie care nu are control asupra propriului capital nu este o economie liberă. Este o economie ocupată, iar ocupanții nu trag focuri de armă – doar extrag profit și îl transferă discret în altă parte. România trebuie să aleagă: ori construim un sistem economic pentru români, ori continuăm să fim doar terenul de exploatare al altora.
