Într-o țară obosită de corupție, în care încrederea în instituții se degradează în fiecare zi, numirea lui Dragoș Anastasiu în funcția de vicepremier al României, cu misiunea declarată de a reforma administrația publică, este mai mult decât o ironie. Este o palmă pe obrazul cetățenilor corecți, o sfidare a bunului simț politic și o ilustrare perfectă a dublei măsuri care continuă să macine acest stat.
Dragoș Anastasiu nu neagă. Nu se scuză. Nu minte. Măcar atât. El recunoaște, senin, că timp de opt ani a girat plata unei mite către o funcționară ANAF, sub forma unor „contracte de consultanță” fictive și vacanțe în destinații exotice. Nu pentru că a fost șantajat. Nu pentru că nu avea de ales. Ci pentru că era mai comod. „Riscul să pierdem toți clienții era prea mare”, a spus în instanță. Adică, pe românește: am dat șpagă ca să-mi meargă bine afacerea, și-așa o făceau și alții. Iar statul? Statul a zis „mulțumim pentru sinceritate” și l-a scos din dosar. Doar martor denunțător. Un martor confortabil, care astăzi stă în fruntea Guvernului.
Reforma statului cu mâinile murdare
Cu ce legitimitate morală mai poți vorbi despre reformarea instituțiilor, despre transparență, digitalizare, tăierea risipei și combaterea birocrației, când tu însuți ai fost parte din ceea ce ai numit „sistemul corupt”? Când ai plătit „taxa de protecție” ani la rând, fără să denunți nimic? Când ai considerat că o declarație de avere e „o tâmpenie”? Cu ce credibilitate mai poți cere sacrificii românilor de rând?
Dragoș Anastasiu nu este doar o simplă pată pe obrazul guvernării. El este simbolul perfect al unei Românii unde penalii devin moraliști, iar corupții sunt învestiți cu reforme. Guvernul lui Bolojan nu doar că îl susține, dar și refuză orice anchetă internă. De ce? Poate pentru că tăcerea e mai convenabilă decât demiterea. Sau poate pentru că „reformele” lui Anastasiu sunt, de fapt, camuflaje pentru continuitate, nu pentru schimbare.
Prietenii cu interlopii și tăceri adânci
Nu în ultimul rând, merită amintite imaginile cu Anastasiu în compania lui Nicu Gheară, unul dintre cei mai controversați interlopi români, și tăcerea deplină a autorităților față de aceste legături. Poate fi o coincidență. Poate nu. Dar într-o democrație funcțională, asemenea apariții publice impun cel puțin o anchetă parlamentară sau demisia de onoare.
Apropierea de lumea serviciilor secrete și de structuri informale de influență este un alt element care ridică semne de întrebare. Anastasiu este perceput de tot mai mulți ca o piesă bine plasată într-un joc mai mare, în care controlul real nu este la Palatul Victoria, ci în umbra lui.
Numirea lui Dragoș Anastasiu în funcția de vicepremier este un simptom grav al unui sistem politic schizoid, în care discursul public despre „schimbare” este acoperit de decizii care perpetuează compromisul, corupția și cinismul.
E o imagine perfectă pentru România de azi: o țară în care infractorii morali sunt promovați, iar oamenii cinstiți sunt îndemnați să tacă și să înghită.
Nu putem cere o reformă reală dacă o încredințăm celor care au fost parte activă din ceea ce vrem să schimbăm. Nu putem construi pe temelii compromise. Nu putem cere încredere fără responsabilitate. Dragoș Anastasiu poate fi un om de afaceri abil. Dar nu este omul potrivit să reformeze România. Pentru că, în acest moment, el este chiar dovada vie că reforma este doar o mască.
