Ungaria și România ajung la un acord privind libera circulație

Începând de miercuri, se renunţă la obligativitatea carantinei instituţionalizate pentru cetăţenii României şi ai Ungariei în cazul trecerii graniţei dintre cele două ţări, a anunţat, marţi după-amiaza, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, într-o postare video pe pagina sa de Facebook, citat de hirado.hu.
Péter Szijjártó a declarat că UDMR a cerut de mult timp guvernului ungar să încerce să ajungă la un acord cu guvernul României, astfel încât cetăţenii români şi maghiari să poată trece frontiera fără a fi obligaţi să intre în carantină instituţionalizată.
Acesta a explicat că negocierile au fost accelerate.
„Am reuşit să ajungem la un consens, în urma căruia, maghiarii şi românii vor putea trece graniţa dintre Ungaria şi România fără obligaţia de a intra în carantină instituţionalizată, începând de la miezul nopţii, adică de miercuri”, a spus Szijjártó.
În mesajul său video, Péter Szijjártó a mulţumit UDMR-lui şi preşedintelui Hunor Kelemen pentru faptul că au ţinut acest subiect pe ordinea de zi.
Premierul român, Ludovic Orban, a acuzat marți Ungaria că-i discriminează pe românii care-i tranzitează teritoriul în ceea ce privește libertatea de circulație.
„Din nou Ungaria a luat măsuri care sunt contrare Tratatului UE privind libertatea de ciculaţie. Am primit relatări personale, inclusiv de la oameni pe care îi cunosc personal, că nu li se permite tranzitul în Ungaria, că autorităţile maghiare au instituit iar nişte reguli de tranzitare de către persoanele fizice care călătoresc, nu în Ungaria. Înţeleg dacă vor pentru Ungaria, pentru cine se duce în Ungaria se instituie măsurile specifice de protecţie sanitară, cum şi noi am instituit. Din nou este afectată libertatea de circulaţie şi chiar mi se pare ciudat că principalele victime sunt cetăţenii români”, a spus Orban la începutul ședinței de guvern de marți.
Orban i-a cerut ministrului român de interne să-l contacteze pe omologul său ungar sau să sesizeze Comisia Europeană.
Premierul a dat exemplul unui tată care și-a însoțit fiica la examene, dar căruia nu i s-a permis să tranziteze Ungaria pentru că nu avea la el contractul de muncă în original, fără nicio legătură cu motivul tranzitării țării.
„(…) un tată care a vrut să-și ducă fata să-și dea examenele. Nu a fost lăsat tatăl să se ducă cu fata, pentru că i s-a cerut contract de muncă în original. Nu i s-a permit tranzitarea Ungariei în absența unui contract de muncă în original’, a spus Orban.
Orban a vorbit de măsuri care par a fi luate de Ungaria „cu dedicație” pentru România și a spus că acest aspect este „deranjant”.
„Noi am fost extrem de flexibili și extrem de deschiși. O mare parte dintre cetățenii români care se deplasează către țări din Europa, spre Austria, spre Germania, spre Franța, trec prin Ungaria. E a nu știu câta oară când ni se pun astfel de piedici izvorâte din acte administrative, care parcă sunt cu dedicație”, a mai afirmat Orban.
Premierul i-a cerut ministrului de interne să ia legătura cu omologul său de la Budapesta.
„Aici solicitarea mea este să inverveniți de urgență pe lângă omologul dumneavoastră maghiar și să formulați o solicitare fermă privitoare la libertatea de circulație (…) Deci, comunicați cu omologul maghiar și în cazul în care nu renunță la astfel de măsuri discriminatorii și contrare la nivel european, trebuie sesizată Comisia Europeană și acționat la nivel european”, a cerut Ludovic Orban.
Sursa: www.europalibera.org
- Sindromul „soldatului simionist”: Trădătorul care își transformă sistematic partidul într-o sectă de slugi și lachei
Deputați sau simpli executanți din partid au început să se bată cu pumnul în piept, declarându-se mândri „soldați simioniști”. Această etichetare ridică o întrebare fundamentală: de ce nu „AUR-iști”? De ce un parlamentar, ales de români pentru a-i reprezenta în forul legislativ, simte nevoia viscerală să se subordoneze public unui singur om? Răspunsul la această … - ANCHETĂ EXPLOZIVĂ | Mercenarul digital al liderilor controversați: Cum a ajuns românul Lucian Despoiu, susținut de frăția Predoiu-Stefanovici, păpușarul alegerilor de la Vucic și Thaçi până în Indonezia
Războaiele moderne pentru putere nu se mai poartă cu tancuri sau pe ecranele televiziunilor obosite, ci în liniștea serverelor, prin algoritmi, micro-targetare și manipulare psihologică în masă. În acest univers opac al campaniilor digitale, unde democrația este redusă la o ecuație de date și bugete cu șase zerouri, un român a devenit unul dintre cei … - George Simion nu este o alternativă la Sistem, ci un trădător care își devorează propriii oameni
Zgomotul asurzitor al crizei politice naționale funcționează astăzi ca un paravan perfect pentru trădătorul George Simion. În timp ce atenția publică este captată de incapacitatea partidelor tradiționale de a forma un guvern, o criză internă de proporții catastrofale devorează din temelii partidul AUR. Formațiunea sveranistă se află în realitate pe marginea prăpastiei, la un pas … - Europarlamentar Impostor AUR cere la Bruxelles intervenția UE pentru dizolvarea Parlamentului României
Scenă de comedie absurdă la Bruxelles: în timp ce la București jocurile erau deja făcute, iar Guvernul Luca Niculescu avea deja toate voturile asigurate, la Parlamentul European se consuma un comedie politic de un ridicol desăvârșit. „Liderul europarlamentarilor” partidului a început să silabisească solemn foi pline de concepte mult prea mari pentru capacitatea sa de … - Sărăcia stinge lumina: Românii și-au tăiat consumul de curent cu peste 11%, în timp ce „băieții deștepți” exportă energia pe bandă rulantă
Consumul de energie electrică al populației a înregistrat o scădere de 11,3% în primele opt luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). La nivel național, consumul final de electricitate s-a redus cu 4%, în timp ce exporturile de energie au crescut. Consumul …




