România are pământ fertil, apă, climă bună și fermieri harnici. Avem tot ce ne trebuie ca să hrănim nu doar 20 de milioane de români, ci 80 de milioane de oameni. Și totuși, importăm mâncare de 11 miliarde de euro pe an. Un paradox? Nu. O crimă economică și o dovadă că trăim într-o colonie.
În loc să construim fabrici de procesare, silozuri moderne și piețe funcționale, politicienii noștri au distrus industria alimentară, au închis cooperativele și au favorizat hipermarketurile străine. Astăzi, țăranii aruncă roșiile pe câmp, iar marile lanțuri vând legume fără gust aduse de la mii de kilometri.
Nu e vorba de eficiență, ci de control. România a fost redusă la statutul de piață de consum, fără dreptul de a-și folosi resursele pentru propriul popor. Iar cei care conduc țara stau drepți în fața corporațiilor și străinilor, dar sunt surzi la strigătul fermierilor.
Importăm mâncare în timp ce ai noștri dau faliment. Plătim miliarde altora și apoi ne mirăm că nu avem bani pentru școli și spitale. România poate hrăni o lume, dar azi nu-și mai poate hrăni nici copiii. De ce? Pentru că a fost vândută. Bucată cu bucată. Iar acum plătim nota.
