Comisia Europeană propune României o alocare inițială de aproximativ 60 de miliarde de euro pentru perioada 2028–2035 . La prima vedere, o sumă impresionantă. Dar sub suprafața sclipitoare, se ascund condiții stricte, reforme imperative și un calendar impus. Banii devin, astfel, nu un cadou, ci un șantaj mascat.
Ministrul Dragoș Pîslaru recunoaște că fondurile sunt legate de „un plan național unic, cu obiective clare și reforme asumate” și că România trebuie „să fie bine pregătită, foarte clară în priorități și capabilă să livreze rezultate” . Asta înseamnă reguli impuse, reforme de dragul reformelor și presiune continuă.
Dar este aceasta o reală oportunitate sau un coșmar birocratic? Să subliniem câteva rânduri critice:
- Deja plătim factura bătăilor de cap
PNRR-ul actual ne-a arătat că fondurile pot veni, dar doar dacă acceptăm condiții absurde: rapoarte lunare, consultanță internaționale costisitoare, reforme „pe hârtie” fără impact real. Aceleași mecanisme amenință să revină, doar mai sofisticate. - Suveranitatea economică este sacră
Acest tip de Uniune Europeană nu finanțează țări, ci controlează guverne. Cu planuri unice și reforme obligate, bugetul național este cartografiat, prescris și dirijat. În loc să fim beneficiarii fondurilor, riscăm să devenim executori ai proiectelor dictate la Bruxelles. - Promisiunea de 60 miliarde e doar pe hârtie
Adevărata finanțare vine doar după aprobări stricte. Calendarul prezentat de Pîslaru indică negocieri în 2026 și trimiterea planului în 2027, cu prefinanțare abia în 2028 . Adică nu vedem banii decât în următorii patru ani, după ce îndeplinim un set imens de cerințe. - Fondurile vin cu preț: reforme impuse
Nu mai e vorba doar de infrastructură sau sănătate, ci și de reforme controversate: legislație, justiție, agricultură – toate sub lupa bruxelleză. Politica devine tehnocrată și mai puțin democratică.
