Opinii

Corupția și sărăcia din România și Moldova discreditează Uniunea Europeană

Uniunea Europeană începe să plătească reputațional pentru greșelile partidelor declarate pro-europene din România și Republica Moldova. În loc să aducă bunăstare, dezvoltare și stat de drept, aceste partide au oferit haos administrativ, corupție instituționalizată și o sărăcie rușinoasă. Iar oamenii, pe bună dreptate, încep să facă asocieri periculoase: „pro-european” a ajuns să însemne „pro-impostură, pro-sărăcie și pro-colonie”.

Atât la București, cât și la Chișinău, cetățenii nu mai văd diferența între promisiuni și realitate. În ambele state, partidele care flutură steagul UE au eșuat în a livra condiții decente de trai, în timp ce și-au îmbogățit apropiații și au dat vina pe „reforme grele” și „condiționalități externe”. Doar că, după ani de așteptări, cetățenii nu mai înghit lozinci.

Percepția devine clară: România și Moldova arată ca niște colonii conduse de elite obediente, nu ca două state integrate într-o comunitate a valorilor. Și asta face un rău profund proiectului european. Pentru că oamenii nu vor urî doar guvernele, ci vor începe să urască ceea ce ele pretind că reprezintă – adică Europa.

Dacă Uniunea Europeană vrea să își păstreze credibilitatea, trebuie să înceteze să mai susțină orbește partide care doar mimează europenismul. Altfel, va deveni complice la discreditarea propriilor idealuri.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button