Oamenii sistemului, numiți judecători la CCR

Noii magistrați controversați ai CCR își preiau astăzi mandatele! Începând cu ora 9, judecătorii și-au depus jurământul la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Dan. Printre ei, Mihai Busuioc, cel care și-a citit CV-ul de pe foaie, în condițiile în care nici el și nici Dacian Dragoș, propunerea lui Nicușor, nu au experiența necesară ca să ocupe această funcție. Între timp, nu este clar ce se întâmplă cu primele uriașe pentru foștii judecători.
Trei noi membri ai Curții Constituționale a României depun duminică jurământul de învestitură în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurate la Palatul Cotroceni.
Este vorba despre Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Dragoș, desemnați de Senat, Camera Deputaților și Președintele României pentru mandate de câte 9 ani.
Mihai Busuioc, susținut de PSD, a fost ales de Senat pe 24 iunie, cu 79 de voturi „pentru”. În aceeași zi, Asztalos Csaba, propunerea UDMR, a fost validat de Camera Deputaților cu 195 de voturi.
Ulterior, pe 8 iulie, președintele Nicușor Dan l-a numit pe Dacian Cosmin Dragoș, profesor de drept administrativ, în funcția de judecător constituțional.
Controverse în jurul lui Mihai Busuioc
Nominalizarea lui Busuioc a fost contestată de senatorii S.O.S. România, care au acuzat lipsa experienței juridice minime cerute de lege (18 ani) și a unei pregătiri juridice superioare.
CCR a respins însă contestația, iar Parlamentul i-a validat mandatul.
Busuioc (47 de ani), jurist de profesie, a fost președinte al Curții de Conturi din 2017 și anterior secretar general al Guvernului. S-a remarcat în timpul conflictului Grindeanu–Dragnea, când a refuzat să semneze ordinul propriei demiteri. La audierile în Parlament, a citit din CV și a evitat întrebările presei.
Conform declarației sale de avere, Busuioc a avut în 2023 un venit de 339.000 lei, iar soția sa, notar, a câștigat peste 610.000 lei. El deține conturi consistente în lei, euro și dolari (inclusiv un cont de peste 200.000 dolari), un apartament în București, un teren în Ilfov și un BMW din 2016.
Asztalos Csaba, juristul CNCD și fost consilier UDMR
Asztalos Csaba (51 de ani) a fost susținut de UDMR pentru a-l înlocui la CCR pe Varga Attila. Cu o carieră de 17 ani în fruntea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Asztalos este doctor în drept internațional și a absolvit un master în Irlanda. A fost consilier UDMR și consilier de stat în Guvernul Boc.
Deși nu mai este membru UDMR din 2013, candidatura sa a stârnit critici din partea AUR. Deputatul Dan Tanasă l-a acuzat că „detestă România”, în contextul unor declarații mai vechi despre autonomia Ținutului Secuiesc. Asztalos a respins acuzațiile și a afirmat că are o singură cetățenie: cea română.
În 2024, a avut venituri totale de peste 140.000 lei din funcții didactice și de la CNCD, iar soția sa a câștigat peste 150.000 lei dintr-o instituție guvernamentală. Asztalos mai declară un împrumut de 40.000 euro acordat unei persoane, opere de artă de 6.000 euro și o locuință în Baia Mare.
Dacian Dragoș, alegerea președintelui Nicușor Dan
Pentru numirea sa, Nicușor Dan a invocat necesitatea consolidării statului de drept și independenței justiției, precizând că Dacian Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european.
Dragoș (50 de ani), originar din Satu Mare, este profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și conducător de doctorate. A fost bursier Marie Curie în SUA și expert al Băncii Mondiale în achiziții publice. A contribuit la redactarea Codului administrativ și a participat la litigiile internaționale privind Roșia Montană.
Acesta a deținut funcții-cheie în Consiliul Național de Etică, fiind implicat în reforma administrației publice și a avut o activitate academică începând cu 1998.