În România, statul nu doar că nu ajută, dar îți și blochează inițiativa. Dacă vrei să construiești o casă, o hală, un spital sau o școală, trebuie să te înarmezi cu nervi de oțel și să îți faci provizii de timp: aproape un an durează, în medie, obținerea unei autorizații de construire. Suntem, practic, în topul rușinii europene.
În Oradea – un exemplu pozitiv – autorizația poate veni în 5 luni. În București, Iași sau Timișoara, trec chiar și 10–12 luni. Asta înseamnă că orice idee de dezvoltare urbană, investiție economică sau simplă inițiativă privată este sugrumată de birocrație, incompetență și corupție administrativă.
În timp ce în alte țări europene, investitorii primesc aprobările în câteva săptămâni, în România dosarul tău plimbat între ghișee prăfuite devine un coșmar. Nu există voință reală de digitalizare, iar funcționarii din urbanism încă se comportă ca niște mici dumnezei pe moșia lor, cerând hârtii inutile, avize paralele și, de multe ori, „atenții”.
Această realitate nu e doar un obstacol birocratic, ci un sabotaj la adresa economiei. Încetinim dezvoltarea României cu fiecare zi pierdută prin hățișul actelor. Iar cine vrea să muncească și să construiască e descurajat. Asta nu e doar rușinos. Este criminal.
