Politică

Moțiunile fiscale ale disperării: românii plătesc pentru prostia guvernelor anterioare

Guvernul condus de Ilie Bolojan a anunțat „reformele fiscale” care vor scoate România din criză. În realitate, este vorba despre o avalanșă de taxe care vor lovi direct în clasa de mijloc, în antreprenori și în familiile care muncesc cinstit. TVA crescut la 21%, taxe mai mari pe locuințe, pe bănci, pe dividende și, mai nou, chiar și pe pensiile de peste 3.000 de lei. Totul ambalat frumos în cuvântul „reașezare”.

Consultantul fiscal Dan Schwartz a spus-o clar: deficitul nu a fost creat de contribuabili, ci de guvernele anterioare. Nu românii care își plătesc taxele sunt vinovați, ci guvernele care au aruncat cu bani în pomeni electorale, au menținut un aparat bugetar supradimensionat și au tolerat corupția instituționalizată. Dar în loc să taie de la risipă, Bolojan alege calea cea mai comodă: să-i jupoaie pe cei care deja duc greul.

Aparatul de stat rămâne intact. Nicio restructurare reală. Nicio evaluare a performanței. Sporurile nejustificate continuă să curgă, instituțiile inutile nu se desființează, pensiile speciale nu dispar, sinecurile politice sunt la locul lor. În schimb, statul vine după antreprenori, pensionari și micii proprietari, adică exact acei români care muncesc, investesc și țin economia în picioare.

Asta nu e reformă, e jaf fiscal. Și e semnul unui guvern slab, disperat, care alege să stoarcă și ce a mai rămas din buzunarul cetățeanului în loc să se uite în oglindă și să-și asume greșelile.

Românii au dreptate să fie furioși. Nu ei au creat criza, dar tot ei trebuie să o plătească. Și dacă nu spunem stop acum, mâine vom plăti mai mult, iar cei vinovați vor rămâne, ca de obicei, cu bonusuri și funcții.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button