Adolescenții României mor în tăcere, iar autoritățile asistă impasibile: o generație pierdută din lipsa acțiunii
Moartea tragică a unei fetițe de doar 13 ani, găsită spânzurată într-o pădure din județul Iași, nu este un caz izolat, ci un nou semnal de alarmă care ar trebui să zdruncine întreaga societate. Tot mai mulți adolescenți aleg moartea în lipsa sprijinului psihologic real, într-un sistem educațional fără consilieri, fără educație emoțională și fără intervenție instituțională. Autoritățile, însă, întârzie să răspundă unei crize care devine din ce în ce mai vizibilă și mai periculoasă.
România se confruntă cu un val alarmant de sinucideri în rândul adolescenților, iar autoritățile par incapabile sau dezinteresate să răspundă eficient. Ultimul caz cutremurător vine din județul Iași, unde o fetiță de numai 13 ani a fost găsită spânzurată într-o pădure din apropierea casei. Tragedia s-a petrecut la doar câteva zile distanță de un alt caz similar, în aceeași zonă. În ambele situații, nimeni nu a sesizat la timp semnele de alarmă. Fata nu fusese cunoscută ca având probleme psihice și nici nu lăsase un bilet de adio.
Acest caz tragic este doar unul dintre multele care au avut loc în ultimele luni în România, unde adolescenți și preadolescenți au recurs la gesturi extreme după certuri cu părinții, eșecuri la școală sau conflicte legate de accesul la internet. Deși aceste motive pot părea banale pentru un adult, pentru un copil fragil emoțional ele pot părea sfârșitul lumii.
Psihologul Radu Leca avertizează că aceste tragedii nu mai sunt excepții, ci simptomele unui dezechilibru social profund. Expunerea masivă la rețelele sociale, stigmatizarea sănătății mintale și lipsa sprijinului emoțional transformă adolescența într-o bombă cu ceas. „O scânteie e de ajuns să aprindă imaginația unui adolescent”, spune specialistul.
Autoritățile lipsesc exact unde ar trebui să fie prezente
În timp ce adolescenții suferă și uneori își iau viața, statul român tace. Ministerul Educației nu are o strategie clară pentru sănătatea mintală a elevilor. În mii de școli din țară nu există niciun consilier psihologic sau, dacă există, acoperă sute de elevi fără șanse reale de intervenție preventivă. Nu există protocoale eficiente de identificare a riscurilor psihice și nici mecanisme de sprijin reale pentru copiii aflați în suferință.
Autoritățile locale, cum sunt consiliile județene, primăriile și inspectoratele școlare, tratează sănătatea mintală a elevilor ca pe un subiect marginal, ignorând faptul că prevenția ar putea salva vieți. În multe comunități nu există centre de consiliere psihologică gratuite pentru copii și adolescenți, iar părinții care încearcă să obțină ajutor se lovesc de birocrație, lipsă de personal sau costuri inaccesibile în sistemul privat.
Ce ar trebui să facă autoritățile și ce nu fac acum
Situația nu este fără soluții. Dar este nevoie de voință politică, coordonare instituțională și implicare reală. Iată ce ar trebui să facă urgent autoritățile:
1. Crearea unui program național de sănătate mintală în școli, cu psihologi suficienți, formare pentru cadrele didactice și proceduri clare de intervenție.
2. Introducerea educației emoționale în programa școlară, ca materie obligatorie, pentru a-i învăța pe copii cum să își recunoască și gestioneze emoțiile.
3. Campanii naționale susținute de stat pentru combaterea stigmei în jurul problemelor psihice și pentru promovarea accesului la sprijin.
4. Reglementarea și controlul conținutului nociv din mediul online, în special pe platforme ca TikTok, care influențează negativ tinerii vulnerabili.
5. Finanțarea și extinderea rețelei de centre de consiliere psihologică pentru adolescenți în fiecare județ, astfel încât sprijinul să fie accesibil tuturor.
6. Crearea unei linii naționale de intervenție psihologică de urgență, dedicată adolescenților și disponibilă 24/7.
Copiii nu mai au timp să aștepte
Cazul fetiței de 13 ani din județul Iași ar fi putut fi evitat dacă în jurul ei ar fi existat o rețea de sprijin. Dacă școala ar fi avut consilier. Dacă părinții ar fi avut la cine apela. Dacă comunitatea ar fi fost educată să recunoască suferința psihică. Dar, ca în multe alte cazuri, sistemul a eșuat.
Nu mai este vorba despre tragedii individuale. Este vorba despre un eșec de stat. Un stat care nu-și protejează copiii, care nu investește în sănătatea lor emoțională și care ignoră semnalele de alarmă.
Dacă nu se iau măsuri reale, nu vom vorbi doar despre o criză a adolescenței, ci despre o generație întreagă pierdută în tăcere. Și nicio viață de copil nu ar trebui să se stingă pentru că adulții din jur , părinți, profesori, autorități, n-au știut să asculte. Sau, mai grav, n-au făcut nimic.
