Reforma promisă de Ilie Bolojan pare să ocolească cu grijă tocmai zona unde se cheltuie cel mai mult și se muncește cel mai puțin: clasa politică. În timp ce angajații Institutului Național de Statistică trag un semnal de alarmă privind colapsul funcțional al instituției și efectele „grave și greu de cuantificat”, premierul tace și mimează preocuparea de la înălțimea unui guvern cu 5 vicepremieri.
Sindicatele și angajații din instituțiile-cheie ale statului cer de luni întregi un lucru simplu: să înceapă reforma de sus în jos. Dar Bolojan alege calea inversă. Îi strânge pe funcționarii care lucrează efectiv în subsolurile administrației, în timp ce păstrează intactă vârful piramidei, acolo unde posturile sunt politice, bine plătite și profund inutile.
Reforma reală ar fi trebuit să înceapă cu reducerea numărului de ministere, cu eliminarea posturilor de vicepremier redundant, cu o tăiere radicală în cheltuielile aparatului politic. În schimb, avem un guvern supradimensionat, un Parlament plin de consilieri, agenții de stat care dublează funcții și o Administrație Prezidențială cu buget de lux.
Este revoltător că în timp ce INS avertizează că activitatea instituției este în pragul blocajului, iar datele statistice riscă să devină imposibil de produs, Guvernul își păstrează confortul politic neatins. Bolojan vorbește despre eficiență, dar refuză să înceapă cu propriii săi vicepremieri. Reforma reală nu înseamnă să tai bursele elevilor sau să plafonezi sporuri la 300 de lei. Înseamnă să demontezi sistemul politic supradimensionat și parazitar care stă călare pe instituțiile statului.
Până când nu se va atinge de clasa politică, reforma lui Bolojan rămâne doar o operațiune de imagine. Iar poporul o va simți exact așa cum o simte și acum: pe pielea lui.
