Acum 18 ani, în România se nășteau aproape 250.000 de copii. Astăzi, doar aproape 80.000 dintre ei au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat. Asta înseamnă că doar unul din trei a ajuns să treacă cu bine de acest prag esențial pentru o minimă calificare profesională. Restul s-au pierdut pe drum – în sărăcie, abandon școlar, analfabetism funcțional sau pur și simplu în nepăsarea unui sistem bolnav.
Acesta este eșecul sistemului de educație din România, condus de miniștri incapabili și alimentat de un aparat birocratic rupt de realitate. Reforma e doar un cuvânt gol, iar generațiile se prăbușesc sub greutatea unui sistem care nu mai educă, ci încurcă.
Profesorii sunt demoralizați, programa e ruptă de viață, iar părinții sunt nevoiți să plătească meditații pentru ca propriii copii să aibă o șansă. Statul, în schimb, se spală pe mâini. Nu construiește școli moderne, nu pregătește dascăli, nu adaptează învățarea la realitatea secolului XXI.
Tragedia tăcută a unei națiuni e că își pierde copiii, nu prin emigrare, ci prin ignoranță. Când doar o treime dintre copii ajung să promoveze Bacalaureatul, nu mai putem vorbi de viitor. Vorbim de prăbușire. Iar România tace.
