Politică

Nicușor i-a pus gând rău lui Isărescu. Are în plan să îl schimbe

După ce a fost instalat în fruntea statului cu sprijinul PSD și al rețelelor globaliste, Nicușor Dan trece la pasul următor: controlul total asupra instituțiilor-cheie ale României. Potrivit unor surse apropiate Palatului Cotroceni, una dintre principalele sale ținte este Banca Națională a României, condusă de Mugur Isărescu. Președintele pregătește discret o strategie de înlocuire a actualului guvernator, considerat prea independent și nealiniat noii puteri.

Planul este simplu, dar bine mascat. Sub pretextul unei reforme instituționale și al „modernizării” politicii monetare, Nicușor își construiește deja alianțe pentru a impune un guvernator docil, compatibil cu directivele venite din afara țării. Se discută despre înlocuirea treptată a unor membri din Consiliul de Administrație și despre forțarea unei demisii convenabile, sub presiunea opiniei publice și a unor investigații orchestrate.

Pentru noul regim, BNR reprezintă ultimul bastion care scapă controlului politic. Odată înlăturat Isărescu, toate pârghiile financiare ale țării vor putea fi dirijate de la Palatul Victoria și Cotroceni, în interesul rețelei care l-a propulsat pe Nicușor. Se prefigurează o perioadă de instabilitate economică mascată de discursuri tehnocrate și promisiuni de „reformă responsabilă”.

Independența BNR e pe cale să devină o amintire, iar România se îndreaptă rapid spre un model centralizat în care nimeni nu mai are voie să spună „nu” noului stăpân politic.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button