„Unul pozează în piticul bun. Celălalt, în piticul rău. Disputa dintre cei doi se substituie, în mod viclean, unor dileme esențiale pe care le traversează statul român. Nicușor Dan pozează, la mica înțelegere, în piticul bun, care se ține de angajamentul scris și nu susține mărirea TVA. Iar Ilie Bolojan pozează în piticul rău, care, vezi-Doamne, taie în carne vie pentru a revigora economia României. Din ambele direcții se încearcă anestezierea populației”, scrie jurnalistul Sorin Roşca Stănescu.
„Atâta timp cât partidele politice, așa cum au dovedit-o pe deplin, în fruntea cărora sunt aceiași și aceiași lideri pe care electoratul i-a refuzat în mai multe rânduri, își pregătesc scena pentru a guverna încă un ciclu sau, mă rog, jumătate, bătălia negocierilor este falsă. O pantomimă numai bună de adormit conștiințele civice. De ce afirm acest lucru? De ce susțin că circul la care asistăm la Cotroceni este în totalitate regizat, conflictul dintre cel desemnat prin fraudă președinte și cel care, prin consecințele fraudei, va fi desemnat premier, fiind unul în totalitate fals?
România nu a ajuns întâmplător la sapă de lemn. Nu este deloc o întâmplare faptul că, în timp ce Bulgaria, care se plasa până de curând în urma noastră, pe ultimul loc în Europa, își lansează, în mod spectaculos, economia, micșorând nu numai taxa pe valoare adăugată, ci și toate celelalte impozite, România, care dispune de resurse mult mai mari decât statul vecin, o apucă într-o direcție diametral opusă. Personajele care au sifonat veniturile statului român – cele câteva mii, aflate la vedere, în plan central și local, precum și alte câteva zeci de mii, disimulate în diverse poziții de decizie, ceva mai discrete – precum și o bună parte dintre conducătorii serviciilor secrete, parte a statului subteran, cu acces neîngrădit la resurse, nu acceptă nici în ruptul capului să renunțe la privilegii.
Într-unul dintre cele mai bogate state din Europa în materie de resurse, pentru a readuce economia pe linia de plutire, nu există decât două căi care trebuiesc adoptate simultan: tăierea chirurgicală a tuturor mecanismelor prin care, în mod deliberat, a fost practicată risipa de resurse dinspre marea masă a cetățenilor către grupul privilegiaților aflați la comandă politică și, simultan, punerea în mișcare a tuturor mecanismelor care aduc venituri la stat, deci valoare adăugată.
Numai în acest fel putem echilibra raportul dintre venituri și cheltuieli. Numai pornind de la această premisă putem reechilibra, din punct de vedere economic și financiar, statul român. Ori stimularea veniturilor înseamnă dirijarea resurselor în direcția potrivită și nu către buzunarele unor profitori români și străini, iar asta trebuie să se întâmple în condițiile în care nu crește, ci, dimpotrivă, se relaxează sistemul de taxare. Pentru ca cei peste cinci milioane de salariați, dintre care cei mai mulți lucrează în societăți private, să fie stimulați să-și declare veniturile și să-și plătească taxele la zi și, prin urmare, să nu fie împinși în a face, pe toate căile posibile, evaziune fiscală.
La fel se pune problema și în ceea ce privește sutele de mii de societăți private, dintre care cele mai multe nu plătesc deloc impozite la stat – statistica este relevantă în acest sens – iar o bună parte a celorlalte își maschează o parte dintre venituri tot în scopul de a-și diminua taxele. Orice guvern cu capul pe umeri, identificând una dintre cauzele declinului economiei românești, are obligația de a lua măsuri în consecință. Asta în ceea ce privește veniturile.
Evident că, în paralel, trebuiesc reduse, până spre cifra zero, cheltuielile inutile, cele în spatele cărora este mascată o uriașă fraudă care s-a transformat în sport național.
Tâmpenia tâmpeniilor pe care o poate face un guvern este de a utiliza cel mai simplu și, în același timp, cel mai cinic mecanism de colectare a veniturilor la stat: să iei puțin câte puțin de la toți cei mulți, lipsiți de apărare și cărora, încet-încet, li se apropie cuțitul de os. Adică fix ceea ce a recomandat public, și nu o dată, ci de două ori, singurul consilier pe economie pe care Nicușor Dan l-a desemnat oficial în staff-ul său de la Cotroceni. Ce-i drept, domnul… e doar consilier onorific. Este cu atât mai straniu – dar asta nu face decât să demonstreze circul la care se pretează Nicușor Dan – că acest consilier susține contrariul tezei afișate de deținătorul poziției de președinte al României.
Nicușor Dan pretinde că se luptă din răsputeri cu „guvernul său” pentru a nu permite creșterea TVA, așa cum, de altfel, s-a angajat și în scris, în mod public, pe parcursul campaniei electorale. Din această perspectivă, el lasă impresia că s-a așezat în picioarele de dindărăt și că joacă rolul piticului bun. Dar tot Nicușor Dan l-a nominalizat din capul locului și îl susține – și după o lună pierdută în fel de fel de negocieri sterile – pe Ilie Bolojan, care, cu aceeași fermitate, s-a plasat de partea tezei contrare. Și vrea mărirea TVA. Și piticul „bun”, și piticul „rău” invocă, în susținerea tezei lor, bunăstarea și prosperitatea poporului, adică două valori pe care românii le-au pierdut, din păcate, de mult.
Iar mașina de zgomot s-a pus, ca la comandă, în mișcare. Cei care suferă de orbul găinii se plasează fie de partea unuia, fie de partea celuilalt și emit, în acest sens, opinii prezentate în mod fals drept expertize economice și financiare. Aparent – și acesta este și rostul acestui spectacol – pe terenul legat de TVA se dă lupta dintre bine și rău.
Între timp, jucătorii – în linii mari, aceiași – susținuți de platourile televiziunilor de știri, de fix aceiași avocați care au lansat și alimentat teza existenței unor partide proeuropene care, vezi-Doamne, se luptă pe viață și pe moarte împotriva unui așa-zis partid anti-european, AUR, aburesc și anesteziază populația cu angajamente și promisiuni dintre cele mai halucinante.
Iar tot acest așa-zis război, făcut cu o recuzită expirată, are, în realitate, un singur obiectiv: ca lucrurile să rămână așa cum au fost.
Mai contează, în acest context, faptul că băieții deștepți din partidele Monstruoasei Coaliții se prefac că se bat ca chiorii pentru a ocupa cele mai bune poziții în ierarhia politică? Mai contează faptul că lideri de partid fac pe mironosițele? Mai contează că nu ne dovedim capabili să trimitem un ministru al finanțelor la Uniunea Europeană pentru a smulge, in extremis, cele 50 de miliarde de euro pe care UE nu mai este dispusă să ni-i dea? Mai contează că, în timp ce țara arde, babele politice se piaptănă, prefăcându-se că se păruiesc?”, scrie SRS.
