Funcționarii Primăriei Medgidia au intrat în grevă

Administrația locală din Medgidia este complet blocată, după ce funcționarii au intrat în grevă generală pe termen nelimitat din cauza neplății salariilor. Orașul se află în pragul colapsului administrativ, iar primarul acuză o subfinanțare sistematică ce sufocă comunitatea. Situația scoate la iveală o criză națională ignorată la centru: tot mai multe primării din țară nu mai au bani nici pentru supraviețuire.
Medgidia a ajuns într-un punct critic. Funcționarii Primăriei au refuzat să mai lucreze, după ce lunile fără salariu au devenit o normă, nu o excepție. Greva generală paralizează administrația locală, iar angajații spun că nu mai pot suporta umilința și nepăsarea autorităților centrale.
„Suntem cei care țin orașul în viață, dar suntem tratați ca o povară. Fără salarii, fără siguranță, fără respect. Nu cerem decât un trai demn, nu privilegii”, au transmis protestatarii într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului. Ei avertizează că greva nu va fi suspendată până când nu vor fi plătite toate restanțele.
Primarul Valentin Vrabie spune că a fost obligat să aleagă între a plăti angajații și a sprijini categoriile sociale vulnerabile. A optat pentru plata ajutoarelor sociale, a îngrijitorilor de bătrâni și a asistenților personali, dar recunoaște că administrația nu mai are resurse nici pentru strictul necesar.
„Orașul virează milioane la bugetul de stat din taxe și investiții, dar primește resturi. În 2025, am primit cu 70% mai puțini bani față de 2019. Este o bătaie de joc care ne condamnă la faliment”, a declarat Vrabie, vizibil revoltat.
Primăria Medgidia gestionează proiecte europene de sute de milioane de euro, dar toate riscă să fie pierdute din cauza blocajului financiar. Cu o administrație în grevă și fără fonduri pentru funcționare, orașul se îndreaptă spre colaps.
Cazul Medgidia nu este singular, dar este cu siguranță emblematic. Din ce în ce mai multe primării din țară anunță că nu mai pot susține plata salariilor, întreținerea instituțiilor publice sau cofinanțarea proiectelor. În timp ce la nivel central se vorbesc cifre și strategii, în teritoriu, administrațiile locale se prăbușesc sub greutatea unui sistem bugetar inechitabil și disfuncțional.