Politică

Trimite România trupe în Ucraina?

Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat că la reuniunea de la Paris s-a luat în discuție posibilitatea ca țările europene membre NATO să trimită forțe de menținere a păcii în Ucraina.

”A fost o idee, una din posibile concluzii ale primei reuniuni în grup de la Paris, că, dacă participă trupe europene ale unor ţări membre NATO în operaţiuni de păstrarea păcii din Ucraina, într-o situaţie neaşteptată, ele pot fi acoperite de Articolul 5, de solidaritate – toţi pentru unul, unul pentru toţi – al Cartei NATO. N-a rămas această concluzie”, a declarat Emil Hurezeanu, la Prima Tv.

Potrivit acestuia mai multe țări au rezerve în legătură cu un astfel de scenariu.

”După cum se ştie, există o rezervă, nu numai a noastră. A fost exprimată şi de Germania, şi de Polonia, şi de Spania. Nu ştiu dacă sunt dorite, americanii nu vor să mai trimită trupe, nu vor să-şi mai trimită our boys într-un teatru de operaţie. Şi nu ştim nici ce vor, până la urmă, europenii. Cum vor ieşi din această mare încercare? Punem împreună resurse? Când e vorba de bugete militare, facem o industrie de apărare comună? Facem o armată comună? Încă nu sunt răspunsuri”, a spus Emil Hurezeanu.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button