Social

Meteorologii au prelungit şi extins codul galben de ninsori până miercuri, la ora 10.00

Meteorologii au prelungit şi extins, luni dimineaţă, codul galben de ninsori, până miercuri, la ora 10.00. Astfel, atenţionarea meteorologică vizează Capitala şi zece judeţe din sudul României. Judeţelor aflate deja sub atenţionare meteo li se adaugă Olt, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vântul va sufla cu până la 45 de km/h, viscolind zăpada.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţă, o nouă atenţionare cod galben de ninsori temporar viscolite şi strat de zăpadă, valabilă de luni, ora 10.00, până miercuri, 19 februarie, la ora 10.00.

În intervalul menţionat, în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi în municipiul Bucureşti va ninge moderat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 15…25 centimetri.

Potrivit meteorologilor, în estul judeţului Olt, jumătatea sudică a judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova şi în vestul judeţului Constanţa va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, cu grosimi în general de 10…15 centimetri. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 km/h, viscolind ninsoarea.

Judeţele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Ilfov şi municipiul Bucureşti se află deja sub atenţionare cod galben de ninsori încă de duminică dimineaţă.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button