Candidatura lui Mircea Cărtărescu, pentru titlul de membru corespondent al Academiei Române, a căzut la vot în Adunarea generală. După ce s-a tânguit, acuzând “scurgerile” din presă despre “treburile interne ale Academiei”, despre încercările de inuențare a votului prin mesaje sau articole de presă, președintele Ioan Aurel Pop a îndrăznit să declare că deciziile secțiilor în privința propunerilor de noi membri ai Academiei Române sunt suverane! O minciună!
Dinu Săraru a fost votat în unanimitate de trei ori în secția pentru Artă, Arhitectură și Audio-vizual, dar candidatura lui a fost respinsă de prezidiul Academiei, din motive politice! Dar, în opinia mea, tot din motive politice, candidatura lui Mircea Cărtărescu e bună! Nu contează că a fost dovedit plagiator! Pentru Ioan Aurel Pop ceea ce se discută în ședințele Academiei trebuie să fie învăluit in secret, mai ceva ca în lojile masonice…
A salvat situația marele Nicolae Breban, academician și ultimul titan în viață al literaturii române!
Să-l țină Dumnezeu sănătos cât mai mult! Mesajul său a fost decisiv și a salvat obrazul Academiei Române. Zadarnic s-a lamentat Ana Blandiana, vărsând lacrimi de crocodil (pe banca aulei și nu pe genunchii lui Gogu Rădulescu), acuzându-i pe “invidioșii” care îl minimalizează pe Cărtărescu.
Nu a pomenit nimic despre sumele consistente cu care a fost promovat acesta în lumea literară internațională. Breban în schimb a amintit de rândurile denigratoare pe care Mircea Cărtărescu le-a scris despre adevărații “Luceferi” ai culturii românești: Mihai Eminescu și Emil Cioran.
Susținut de “intelighenția” așa-zis pro-europeană, Cărtărescu s-a cățărat pe monumentele simbolurilor Românismului pe care îl disprețuiește. “Pro-europenii” ne vor puțini, proști și obedienți! Noroc că valul libertății se apropie și îi va mătura!
