Politică

Primarului orașului Cernavodă, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Primarul oraşului Cernavodă, Liviu Cristian Negoiţă, a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Constanţa, la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată. Decizia nu este definitivă.

Edilul este acuzat de procurorii DNA că a făcut plăţi nelegale în valoare de 9,3 milioane de lei, în folosul unui club sportiv.

„Condamnă pe inculpatul Negoiţă Liviu Cristian (…) pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a,b C.penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). Pedeapsa principală se va executa in regim de detenţie, potrivit art. 60 C.penal”, se arată în minuta Tribunalului Constanţa.

Primăria Cernavodă nu s-a constituit parte civilă în acest proces.

Magistraţii au mai dispus confiscarea sumei de 9,3 milioane de lei de la Liviu Negoiţă şi menţin sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor primarului din Cernavodă.

El mai este obligat şi la plata sumei de 12.000 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button