Un concurs trucat pentru nepotul omului lui Iohannis chiar în curtea Palatului Cotroceni și afacerea ICR
Există suspiciuni privind fraudarea concursului pentru postul de director al Muzeului Cotroceni in 2016, institutie aflata in subordinea Administratiei Prezidentiale.
Prin prisma programului Romania educata Klaus Iohannis si-a propus promovarea competentelor reale si respectarea pregatirii profesionale. Or, tocmai in institutia prezidentiala, o functie importanta a fost ocupata de o persoana fara pregatire de specialitate, conditiile de concurs fiind adaptate pentru ea.
In 2015 Institutia Prezidentiala a organizat un concurs pentru ocuparea postului de director al Muzeului Cotroceni. Concursul s-a desfasurat in baza Ordonantei 189/2008 privind managementul institutiilor culturale, fiind solicitate candidatilor studii de specialitate. In 2015 nimeni nu a castigat concursul.
In 2016 la nivelul institutiei s-a hotarat ca postul sa ii revina lui Liviu Jicman, membru PNL si nepot al consilierului prezidential pentru cultura Sergiu Nistor, cel care superviza activitatea Muzeului Cotroceni. Pentru acest lucru existau insa doua impedimente:
Liviu Jicman nu are studii de specialitate, fiind economist si jurist.
La orice concurs decent, acest personaj ar fi fost printre pierzatori. Concursul trebuia organizat in secret.
Cum s-a operat?
Prin OuG 86/2016, art. IV, pct. 5, a fost modificata pe repede inainte Legea Administratiei Prezidentiale, partea referitoare la Muzeu, astfel incat postul de director al Muzeului Cotroceni este scos de sub autoritatea Ordonantei 189/2008 privind managementul institutiilor culturale (implicit dispare toata procedura de concurs si criteriile de studii) devenind un post ca oricare altul din cadrul Muzeului Cotroceni. In aceste conditii, postul este ocupat pe viata, ceea ce face din Muzeul Cotroceni, probabil, singurul muzeu din lume in care conducerea nu este pe baza de mandat si evaluari periodice. Dupa cum se vede si in solicitarea pe baza informatiilor de interes public atasata, OUG privind managementul institutiilor de cultura nu mai este invocata la baza legala.
Ordonanta 80/2016, pe baza careia urma sa se organizeze concursul, este aprobata de guvern pe 16 noiembrie 2016 dar apare in Mof. Abia pe 24 noiembrie. Pe data de 5 decembrie este organizat concursul, (cum se vede in solicitarea pe baza informatiilor de interes public atasata) la care participa doar Liviu Jicman, care este declarat castigator. De fapt, el fiind singurul inscris, conform legii, nu a mai dat concurs ci doar o examinare. Daca OUG 80/2016 s-a publicat pe 24 nov. si presupunand ca concursul a fost anuntat chiar a doua zi, pe 25 (asta inseamna ca documentatia era deja pregatita) ilegalitatea consta in faptul ca nu s-a respectat HG 1027/2014 privind anuntarea organizarii concursurilor in institutiile publice cu 15 zile lucratoare inainte. De altfel perioada de concurs a fost aleasa strategic: intre 25 nov si 5 dec sunt doar doua zile lucratoare, respectiv 28 si 29 noiembrie, restul fiind zile de sfarsit de saptamana sau sarbatori legale plus o punte.
Criteriile de concurs au fost adaptate, solicitandu-se studii economice si juridice!
HG cerea anuntarea oricarui concurs in Mof., pe siteul institutiei, intr-un ziar de circulatie si la sediu. Cautarea in Mof. din zilele respective nu confirma publicarea acestui anunt, el nefiind publicat nici in presa si nici pe siteul institutiei. Ancheta realizata de Libertatea in 2022 se refera la un raspuns al Administratiei Prezidentiale in care institutia recunoaste ca anuntul s-a publicat doar la sediul institutiei. In fapt concursul a fost “anuntat”, strategic, doar la avizierul institutiei. Dupa cum se stie, avizierul Muzeului Cotroceni nu este in trotuar (oricum necirculat) ci inauntrul caldirii care functioneaza ca poarta de intrare in Muzeu, locatie gestionata de SPP. Cum puteau afla de acest concurs tinerii specialisti interesati sa participe la concurs?
In aceste conditii de concurs a stiut doar Liviu Jicman, care l-a si castigat.
In 2021 Sergiu Nistor l-a promovat pe Liviu Jicman in pozitia de presedinte ICR, institutie pe care a aruncat-o in derizoriu. In acest moment Jicman este de facto director al Muzeului Cotroceni, unde se poate intoarce oricand.
DNA are in lucru nenumarate dosare in care concursuri publice au fost manipulate precum cel de la Muzeul Cotroceni.