Politică

Nina Stelea, senator AUR: Înghețarea pensiilor înseamnă tăierea lor prin inflație. E ilegal

Senatoarea AUR Nina Stelea a condamnat public decizia Guvernului PSD de a îngheța pensiile, subliniind că această măsură reprezintă, în realitate, o reducere mascată a valorii lor prin efectul inflației galopante. AUR a sesizat Avocatul Poporului pentru a contesta această decizie la Curtea Constituțională.

„Înghețarea pensiilor este o formă de tăiere a veniturilor reale ale pensionarilor, o practică ilegală care lovește direct în cei mai vulnerabili cetățeni. Este inadmisibil ca guvernul să ignore realitatea economică și să lase pensionarii să suporte costurile unei inflații scăpate de sub control,” a declarat Nina Stelea.

AUR solicită ajustarea pensiilor în funcție de rata inflației și respectarea legii care protejează drepturile fundamentale ale pensionarilor. În acest sens, partidul face apel la solidaritate și implicare civică, invitând cetățenii să participe la protestul organizat pe 12 ianuarie, la ora 14:00, în Piața Universității.

„Vom continua să luptăm pentru drepturile pensionarilor și pentru o guvernare care respectă legea și demnitatea cetățenilor,” a încheiat senatoarea AUR.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button