Politică

George Simion: Cei 91 de parlamentari AUR vor vota împotriva guvernului propus de către PSD și PNL

Într-un live pe TikTok, George Simion, liderul AUR, a anunțat ferm că toți cei 91 de parlamentari ai partidului vor vota împotriva guvernului propus de coaliția PSD-PNL. „Acest guvern este doar o altă piesă din teatrul corupției și al intereselor de partid. Noi nu vom susține așa ceva!”, a declarat Simion.

Liderul AUR a acuzat cele două partide mari de lipsă de viziune și de prioritizarea intereselor personale în detrimentul nevoilor reale ale românilor. „România are nevoie de un guvern care să lucreze pentru oameni, nu pentru baroni și șmecheri. PSD și PNL demonstrează încă o dată că nu sunt capabili să guverneze pentru cetățeni,” a spus el.

Simion a mai adăugat că AUR rămâne singura opoziție reală din Parlament și că partidul va continua să susțină proiectele care aduc beneficii directe românilor. „Vom lupta pentru o Românie dreaptă și cinstită. AUR nu va pactiza cu hoția,” a încheiat liderul AUR.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button