În Coreea de Sud, o încercare de lovitură de stat prin instaurarea legii marțiale a fost oprită rapid de Parlament și autorități, dovedind că democrația poate rezista în fața abuzurilor de putere. România, în schimb, trăiește un paradox al democrației: Klaus Iohannis, folosind Curtea Constituțională, a reușit să anuleze voința cetățenilor fără tancuri pe străzi, fără proteste masive, doar printr-un sistem „legal” devenit obedient.
Iohannis nu a avut nevoie de forță brută sau de măsuri vizibile, așa cum au încercat liderii autoritari din alte state. În România, dictatura a îmbrăcat haina democrației de fațadă, utilizând instituțiile care ar fi trebuit să protejeze statul de drept pentru a submina tocmai acest principiu.
Spre deosebire de Coreea de Sud, unde Parlamentul a reacționat ferm împotriva uzurpării puterii, în România, Parlamentul a fost redus la statutul de decor. Justiția, prin Curtea Constituțională, a fost transformată într-un simplu instrument politic, iar poporul, lipsit de reacție, asistă pasiv la această degradare fără precedent a democrației.
Ceea ce s-a întâmplat în România este mai grav decât o lovitură de stat clasică. Este un exemplu perfid despre cum o dictatură poate fi impusă subtil, sub aparența legii, fără să ridice mari semne de întrebare. Coreea de Sud a ales să își apere valorile democratice. Noi, în schimb, acceptăm că puterea poate fi concentrată fără limite în mâinile unui singur om.
