Politică

Ciolacu a cheltuit tot bugetul public pe 24 octombrie și de atunci trăim numai pe datorie

România și-a cheltuit tot bugetul public pe 2024 până în data de 24 octombrie (cel mai devreme dintre toate statele UE), în restul zilelor trăind ”pe datorie”, reiese din calculele think-tankului austriac Agenda Austria, care urmărește calendaristic raportul în bugete dintre veniturile statelor și împrumuturile lor.
24 octombrie e ziua în care guvernul a cheltuit toate veniturile bugetare care se obțin în întreg anul 2024.

„Ziua visteriei goale” este un indicator menit să ”atragă atenția asupra situației bugetare precare”, notează institutul Agenda Austria.

În medie, în UE, „finanțarea prin datorii” începe pe 8 decembrie, iar țări precum Danemarca și Portugalia se află în fruntea clasamentului – acestea reușesc să gestioneze finanțele până în ianuarie 2025 fără a contracta noi datorii.

În Austria, 7 decembrie 2024 a fost ziua vistieriei goale. „Această zi evidențiază cât de precară este situația bugetului nostru. Austria trăiește de ani de zile peste posibilitățile sale, iar muntele datoriilor continuă să crească”, avertizează economistul Dénes Kucsera de la Agenda Austria.

Economistul subliniază că în vreme ce Austria, dar și alte țări, și-au majorat considerabil stocul de datorie publică, state precum Suedia au reușit să-l reducă. Din 1997, datoria publică a Suediei s-a înjumătățit la 33% din PIB. „Alte țări arată că este posibil să controlezi cheltuielile statului fără a pune în pericol economia”, subliniază Kucsera. Suedia a avut, în 10 din ultimii 20 de ani, venituri mai mari decât cheltuielile.

Deficit bugetar de 8,6% din PIB în 2024

Deficitul bugetar al României se va ridica la 8,6% din PIB în 2024 (pe metodologie cash), potrivit unui proiect de OUG adoptat săptămâna trecută de Guvern.

Conform documentului, deficitul bugetului general consolidat ar urma să se ridice la 151,79 de miliarde de lei în 2024.

Nivelul deficitului bugetar este relevant deoarece România trebuie să împrumute anual această diferență dintre veniturile și cheltuielile statului, iar apoi să plătească, din bugetele anilor viitori, dobânzile aferente acestor credite.

Conform documentului oficial citat, ”soldului primar al bugetului general consolidat este de minus 114.572,2 milioane lei”. Soldul primar se referă la deficitul total minus plata dobânzilor. Reiese astfel că România va plăti în acest an dobânzi de peste 37 de miliarde de lei (deficitul bugetului general consolidat de 151,8 mld. lei minus soldul primar de 114,6 mld. lei).

Statul are o nevoie record de finanțare în acest an: România trebuie să împrumute 235 de miliarde de lei pentru acoperirea deficitului bugetar de peste 8% din PIB și pentru rostogolirea datoriilor mai vechi ce ajung la scadență în 2024. Datoria publică a României a urcat la 54,4% din PIB la sfârșitul lunii septembrie și va depăși în anii următori pragul de 60% din PIB.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button