Mona Dîrțu: Documentul desecretizat al Serviciului de Informații Externe (SIE) este o rușine națională
Documentul desecretizat al Serviciului de Informații Externe (SIE) este o rușine națională. O însăilare de platitudini. Nivel de referat de student de anul I la o fabrică de diplome. În cele trei pagini trudite de elita spionajului românesc nu e nici măcar o singură referire la campania electorală despre care s-a discutat în ședința CSAT din 28 noiembrie.
Zero.
Nici măcar nu se menționează că în România au avut loc alegeri prezidențiale. Și nu e nicio silabă din care să rezulte că acest document – un extras neclasificat din Nota nr. 0654 din 28 noiembrie 2024 – are la baza vreun fel de activitate / muncă de analiză a campaniei electorale care a precedat primului tur de scrutin.
Textul e atât de vag încât aș zice că e nemuritor, genul de powerpoint-conservă pe care-l scoți dintr-un folder și-l trimiți când te întreabă cineva cu ce te ocupi.
Vă fac un brief:
* Citim, în primul paragraf, niște platitudini despre cum “Rusia are o istorie de a interfera în procese electorale din alte state”, cu “un modus operandi din ce în ce mai complex” – mai ales online, întrucât a) bla-bla și b) bla-pla.
* Mai departe, SIE spune CSAT în câteva paragrafe că “în acest an, în Occident au avut loc mai multe scrutine”. Aflăm, dar fără exemple concrete, multe lucruri pe care deja le știam, de pildă că “extrema dreaptă europeană este receptivă față de Moscova și este pe un trend ascendent de popularitate”. Plus că Rusia acționează prin “valorificarea pasivității autorităților pentru forțarea de breșe în opinia publică”. O, da. Că bine le mai zici, SIE.
* Documentul continuă cu câteva pasaje în care SIE informează CSAT că “România este percepută de centrii de decizie de la Moscova ca stat inamic” – pentru că are bază NATO, își vrea tezaurul înapoi și “reprezintă un concurent direct în R. Moldova”.
*După care urmează un calup de câteva paragrafe despre cum aparatul de propagandă rusă a vizat România în 2024” – direct, indirect, etc.; dar, în general, cu “un modus operandi similar altor acțiuni propagandistice lansate în spațiul european”.
Și gata. Cu asta a venit în mapă directorul SIE, Gabriel Vlase, la ședința CSAT din 28 noiembrie.