Petrișor Peiu, propunerea AUR de ministru al Economiei, despre bilanțul guvernării PNL și PSD, guvernare care a dus România în pragul falimentului
Petrișor Peiu, candidat AUR la alegerile parlamentare și propunerea AUR de ministru al Economiei, a vorbit despre bilanțul guvernării PNL și PSD, guvernare care a dus România în pragul falimentului.
„Acum două săptămâni Guvernul a trimis CE un anumit plan bugear structurar, planul fiscal pe șapte ani. Acolo scrie negru pe alb că la sfârșitul trimestrului 1 al anului următor propunerea de reformă fiscală va veni de la Banca Mondială. Deci ce discutăm noi sunt chestiuni de seminar, pentru că actuala coaliție a plănuit să delege unei instituții în afara României responsabilitate de a ne spune cum va arăta România în ultimii șapte ani.
Ce creionăm noi aici va pleca de la corecția situației existente azi, care este mult degradată față de ce vorbeam. Am pierdut un milion de oameni, de la 20 de milioane de oameni acum patru ani suntem la 19 milioane de oameni acum, cea mai mare scădere procentuală a populației din UE. Avem cea mai mare inflație, am cedat armament de 1,1 mld de dolari și nimeni nu ne spune unde se va duce acest miliard. Statul are de returnat aproape 6 mld euro încasați ilegal de guvern de la producătorii de energie. (…)
În fiecare an deficitul bugetar a depășit 6% din PIB, dublu față de cât ne dă voie Tratatul de la Maastricht și orice normă de prudență fiscală. (…) Educația- campioană europeană este România la abandonul școlar. Peste 16%, adică unul din șase copii părăsesc prematur școala. 19 școli, dintre care 11 în București, în care se învață încă în trei schimburi. Jumătate dintre tinerii unei generații promovează bacalaureatul și doar un sfert termină o facultate. Media în UE este de 40% pentru facultate. Salariul din sectorul educației e al treilea cel mai mic salariu din totalul economiei naționale. Un salariu mai mic regăsim în cultură”, a spus Petrișor Peiu.