Politică

Preşedinţia ungară a UE doreşte dezbaterea admiterii Bulgariei şi României în Schengen, conform unui oficial din guvernul de la Budapesta

Preşedinţia ungară a Uniunii Europene doreşte dezbaterea admiterii Bulgariei şi României în Schengen, în cadrul reuniunii din decembrie a miniştrilor de interne din statele membre, informează agenţia austriacă APA, preluată de Rador

Declaraţia a fost făcută de secretarul de stat adjunct în cadrul Ministerului pentru Afaceri Europene al Ungariei, Balázs Molnár, într-o discuţie cu Asociaţia Jurnaliştilor Europeni la Viena.

„Atât România, cât şi Bulgaria au demonstrat că îşi păzesc graniţele. În acest fel, traversările ilegale pe la graniţele Slovaciei şi Ungariei au scăzut”, a precizat Molnár, exprimându-şi speranţa că şi Austria va acorda atenţie acestei informaţii.

Potrivit oficialului maghiar, Schengen nu este doar un subiect legat de securitate, ci şi o problemă economică.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button