Știrile 60m.RO

Eugen Pîrvulescu, săltat de DNA. Liberalul corupt i se alăturase lui Mircea Geoană

Eugen Pîrvulescu, senator de Teleorman, a fot ridicat vineri dimineață de procurorii DNA. El este deja trimis în judecată de DNA pentru că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță Teleorman.

Recent, el a anunțat că pleacă din PNL, partid pe listele căruia a candidat și a fost ales la alegerile din 2020, și că se alătură echipei lui Mircea Geoană.

„Vreau să mulţumesc, în mod deosebit, colegilor senatori PNL, în ultimii patru ani de zile, precum şi celorlalţi, din ultimi opt ani, pentru colaborare pentru familia liberală. Mă dezafiliez din Grupul Naţional Liberal, senatorilor liberali, şi voi activa ca independent începând de astăzi”, a declarat Pîrvulescu, în 7 octombrie, potrivit Agerpres. El a anunțat atunci într-un ziar local că intră în echipa lui Geoană.

Pîrvulescu a fost trimis în ianuarie 2022 în judecată de DNA. Procurorii susțin că ar fi trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță. El este acuzat de comiterea infracțiunii de folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button