Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar el e gata să mintă, să îngenuncheze, să retracteze, să se tîrască, numai să scape.
„Nu voi demisiona din funcție, nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie… Nu am susținut și nu susțin modificarea legislației electorale în favoarea unei singure persoane„, zice el, înspăimîntat de avîntul pe care l-a luat în cădere liberă. Dar cu cîteva zile înainte, cînd încă era nulitatea tutelară a PNL și Înalta Curte nu-i dăduse încă sărutul otrăvit, îi torturase pe liderii partidului exact pe această temă. Ținea morțiș să candideze în capul listei PNL și poruncise sclavilor să modifice legea electorală. Ba, își trimisese buzduganul și la PSD. Pahonțu personal gîfîia cu el în spate acum o săptămînă, ca să meragă totul uns în sala de plen.
Iohannis pare să fi înțeles că cei zece ani de impostură și îngîmfare, cei zece ani de nerușinată supraestimare, primiți cadou de la un dumnezeu fără simțul ridicolului, s-au încheiat. Și că sfîrșitul satrapiei e anunțat de trupele pînă mai ieri loiale.
Întîi, l-au lăsat slugile din partide. PNL s-a scremut să dea la iveală un proiect de lege nebunesc, conceput la cererea lui Iohannis. Dar a existat o rezistență internă în partid care, adăugată la rezistența publică și mediatică, a însuflețit și aripa obedientă. Fenechiu s-a trezit fluturînd singur pe la televizor un fel de hîrtie igienică, pe care PSD, băgînd de seamă că Iohannis șchiopătează, s-a șters cu ea la vedere, în Comitetul Politic Național, și a tras apa.
Apoi, pe Iohannis l-au lăsat Serviciile. Serviciile i-au îngăduit Înaltei Curți să-i mai ia o casă, de astă dată definitiv. Cu două case pierdute și cu 260 000 de euro ceruți de o sentință irevocabilă, Iohannis primește o lovitură năpraznică în teoria și practica valorilor sale.
L-au lăsat, așadar, și magistrații. Nu trebuie înțeles de aici că judecătorii abia așteptau să pedepsească faptele săvîrșite de Iohannis, ci doar că au considerat inutil să mai protejeze un om a care nu le mai poate oferi avansări și privilegii bănești.
L-au lăsat de cîteva săptămîni și militarii, generalii cu pensii speciale, cărora le-a fost comandant suprem, și care tăceau ca mormîntul cînd venea vorba despre dezastrul din Apărare. Azi, cînd Iohannis e trădat de mai multe categorii de foști servitori, generalii au prins curaj și dezvăluie catastrofa din armată ca și cum ar fi fapta unui singur vinovat.
L-au lăsat, se vede cu ochiul liber, și servitorii din media. Azi, o mare parte din lingăii de altădată îl împroașcă harnic și oportunist. E un spectacol grotesc, dar care dă putere corului general.
Corul acesta e corul statelor paralele, căci printr-o greșeală de numerotare s-a vorbit mereu despre un singur stat paralel. De fapt, sînt, mai multe. Numărul lor e egal cu grupurile care au acces la sforile puterii. Care au, pe de o parte, forță de impact, și care, în același timp, pot influența, tocmai prin această forță, decizia politică. Statele paralele au pîrghii cu aparență legală și le folosesc cu toată nădejdea. Fac legi dedicate lor însele, își măresc bugetele, pun și dau jos prim miniștri, stabilesc monopoluri în economie, dau contracte de stat cu dedicație, storc bani de la mediul privat, arestează oameni politici și elimină competitori în afaceri. Fac jocuri de influență neagră care întorc în favoarea lor legea și banii.
Statul paralel al magistraților, de pildă, vinde clasei politice frică și libertate, și primește în schimb venituri speciale ilegale, stridente și împovărătoare pentru buget. Capii magistraturii au mîinile băgate pînă la coate în politică și smulg neîncetat privilegii, uneori cu tot cu capetele unor adversari.
Statul paralel al Serviciilor e, de fapt, o federație de state mai mici și mai mari, cu specific militar, civil, judiciar, sau polițienesc. Unele trag în hăis, altele-n cea, după cum cer interesele de clan, dar pagubele aduse democrației, libertăților și economiei se sincronizează și se cumulează an de an.
Sînt state paralele și în politică – unul dintre ele, care e pe cale de a-și schimba stăpînul, tocmai ce a fost condus de Iohannis. Altele, clădite pe conjuncturi favorabile de putere, încorporează lideri sau aripi de partide, amestecate cu grupuri de intelligence și rețele judiciare contractate pe persoană fizică.
Toate aceste state paralele alcătuiesc rețeaua mafiotă care a facut România să lîncezească în mandatele lui Iohannis. Acum, aceste haite (care nu reprezintă integral breslele sau instituțiile, ci doar grupări din sînul lor) l-au lăsat pe Iohannis din brațe și își caută norocul în destinul următoarei gloabe. L-au lăsat pe Iohannis așa cum, cu zece ani în urmă, l-au lăsat pe Băsescu. Așa cum, cu douăzeci de ani în urmă, i-au lăsat pe Iliescu și pe Năstase. Așa cum, cu douăzeci și patru de ani în urmă, l-au lăsat pe Emil Constantinescu și cu douăzeci și opt de ani în urmă l-au lăsat pentru prima dată pe Ion Iliescu. Serviciile au la activ o trădare în plus: cu treizeci și cinci de ani în urmă, cînd își spuneau Securitatea Statului, l-a lăsat din brațe și l-au împușcat pe Nicolae Ceaușescu.
În esență, aceste obositoare state paralele conduc cu mînă invizibilă România, folosind loaze infatuate ca Iohannis, de care apoi se leapădă ca de un cadavru. Ele sînt infecția democrației, fatalitatea toxică ce transformă în lacrimi ultimul zîmbet al României.
