Politică

Marius Lulea (AUR): Ungaria cumpără o importantă companie românească din energie. Am ajuns bătaia de joc a trădătorilor de la PSD și PNL! Trădare ca în cazul Petrom

Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, a lansat un atac dur la adresa guvernanților după ce s-a aflat că firma maghiară MVM urmează să achiziționeze E.ON, una dintre cele mai importante companii de energie din România. Acesta consideră că ne aflăm în fața unei noi trădări naționale, similară cu vânzarea Petrom către austrieci.

„Ungurii cumpără o importantă companie românească din energie, iar PSD și PNL stau și se uită. Am ajuns bătaia de joc a trădătorilor care ne-au vândut și în trecut, așa cum au făcut cu Petrom. Asta nu este o simplă tranzacție, ci un act de trădare națională,” a declarat Lulea.

În opinia sa, această vânzare afectează grav securitatea României, nu doar pe plan energetic, ci și geopolitic. „Energia este o resursă strategică, iar maghiarii, conduși de Viktor Orban, prieten declarat al lui Putin, primesc o armă în mâini. În loc să protejeze România, PSD și PNL își vând țara bucată cu bucată, așa cum au făcut și cu Petrom, când ne-au cedat resursele pe nimic.”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button