Op. Ed.! Începe nebunia la partide: Toți se vor parlamentari. „Beția puterii” și degringolada PSD, PNL, USR

Într-o Românie unde crizele economice și sociale sunt tot mai acute, scenele din culisele partidelor politice par desprinse dintr-o piesă de teatru absurd. Înainte de alegerile parlamentare, agitația și tensiunea sunt palpabile. Toată lumea din interiorul partidelor vrea să devină parlamentar, de la veteranii politici până la debutanții care au gustat puțin din „beția puterii”. Acest fenomen de goană pentru putere nu este unul nou, dar în ultimii ani a căpătat o amploare alarmantă.

PSD: O luptă pentru supraviețuire politică

Partidul Social Democrat (PSD), care de zeci de ani a dominat scena politică din România, se confruntă cu o criză internă fără precedent. Deși la nivel oficial partidul pare stabil, în culise se desfășoară o luptă aprigă pentru locurile eligibile la viitoarele alegeri. Liderii locali își doresc să își asigure pozițiile, iar noii veniți văd parlamentul ca pe o rampă rapidă spre influență și beneficii. Această goană pentru locuri nu este decât o reflectare a unui partid care încearcă să își mențină relevanța într-o societate tot mai sceptică.

Între timp, problemele interne par să se amplifice, cu facțiuni care se înfruntă pentru controlul partidului și pentru a-și asigura sprijinul din partea unor baroni locali. Narațiunea „beției puterii” este mai vie ca niciodată în PSD, pe măsură ce liderii săi par să își dorească să rămână ancorati în fotolii parlamentare, indiferent de consecințe.

PNL: Trădări și alianțe fragile

Nici Partidul Național Liberal (PNL) nu se află într-o situație mai bună. După un deceniu în care au fost fie la guvernare, fie în alianțe strategice, mulți liberali simt presiunea de a nu rata trenul. Membrii săi, începând cu liderii de la centru și până la filialele județene, sunt disperați să își asigure locuri eligibile în viitoarele liste parlamentare.

Fracturile interne din PNL sunt evidente. Pe de o parte, există o aripă care încă visează la vechiul ideal liberal, pe de altă parte, sunt cei care sunt gata să sacrifice orice principiu pentru a rămâne la putere. Jocurile de culise, trădările și alianțele fragile definesc actuala conducere, iar asta nu face decât să amplifice starea de degringoladă din partid. În tot acest haos, se conturează o cursă disperată pentru cine va ocupa locurile „de aur” din Parlament, în timp ce alții riscă să rămână pe margine.

USR: Între idealism și realitatea dură a politicii

Uniunea Salvați România (USR), odată văzută ca o speranță a politicii românești, se confruntă cu propriile sale lupte interne. Pe măsură ce și-au câștigat un loc în Parlament și s-au confruntat cu realitatea dură a guvernării, idealurile pure de la început s-au erodat, iar tot mai mulți membri își doresc o felie din putere.

Însă, pentru USR, problema nu este doar dorința de putere, ci și tensiunile interne legate de direcția partidului. Fără o structură politică solidă și cu lipsa unei experiențe îndelungate, USR se zbate să își păstreze unitatea, în timp ce mulți dintre membrii săi sunt tentați de oportunitățile pe care le oferă puterea. Deși la suprafață discursul lor este încă centrat pe integritate și reformă, în culise se duc lupte pentru accesul la funcții și beneficii.

Beția puterii: O constantă în politica românească

Acest fenomen nu este specific doar acestor trei partide, ci reflectă o tendință mai largă în politica românească. De la nivel local până la nivel național, goana pentru funcții și beneficii a devenit o normă. „Beția puterii” definește atitudinea multor politicieni, pentru care accesul la funcții parlamentare nu reprezintă doar o oportunitate de a schimba lucrurile, ci o modalitate de a-și asigura influența personală și resursele.

România se apropie de un nou ciclu electoral, iar degringolada din partide arată că problemele structurale sunt departe de a fi rezolvate. Dincolo de programele electorale și promisiunile de campanie, realitatea este că, pentru mulți politicieni, politica rămâne un joc al puterii și influenței, în care interesul național este, de multe ori, trecut pe planul secund.