Economie

Alimente la prețuri record! Seceta a distrus culturile și serele de legume

Seceta a făcut ravagii pe câmp, milioane de hectare de culturi fiind afectate. Pierderile din recolte vor fi resimțite direct de românul de rând, din pricina scumpirilor care nu vor ezita să apară la raft de la toamnă.

Cum afectează seceta fiecare român în parte. Un fermier din Prahova a plantat porumb pe 80 de hectare, dar toată cultura i-a fost distrusă de caniculă. Acum, în loc să se pregătească de recoltat, își calculează pierderile.

„Nu are practic nicio boabă și așa este tot lanul… 90% din plante nu au nici macăr acest știulete mic…”, spune Adrian Mocanu, fermier din Prahova.

Alimentele vor fi mai scumpe din toamnă. Seceta a distrus aproape toate culturile de legume

„La floarea-soarului probabil voi pierde 1.000 de lei pe hectar, iar la porumb 4.000, 4.500 lei pe hectar, întrucât producția de porumb va fi zero. Sunt pe aceste câmpuri de 40 de ani, dar un an ca acesta nu am pomenit”, a mai declarat Adrian Mocanu.

Seceta a curpins suprafețe considerabile din Moldova, Dobrogea, Muntenia, dar și din sudul Banatului și Olteniei. În unele zone nu a mai plouat de o lună, iar culturile au fost distruse.

Seceta, mână în mână cu scumpirile de la raft

Peste două milioane de hectare de porumb și de floarea-soarelui au fost afectate de secetă, iar producțiile vor fi mult mai mici decât în anii trecuți. Estimările arată că la porumb producția va fi mai mică cu 30% față de anul 2023, iar la floarea-soarelui cantitatea recoltată va fi mai mică cu 25% față de anul trecut.

O producție slabă înseamnă, din păcate, prețuri mai mari. Tona de floarea-soarelui se vinde deja cu 12% mai scump decât anul trecut, iar specialiștii preconizează că scumpirile vor ajunge și la raft.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button