SĂNĂTATE

Un reputat doctor din New York dă de pământ cu medicii de la Pantelimon. „Nu suntem în locul lui Dumnezeu să decidem cine trăiește”

Cunoscutul medic Theo Trandafirescu, profesor universitar și doctor la New York, e tranșant în scandalul medicilor acuzați de moartea a 17 pacienți de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București.

Profesor la Facultatea de Medicină a Universităţii Mount Sinai din New York şi doctor la Queens Hospital Center, având triplă specializare – Medicină Internă, Pneumologie şi Terapie Intensivă, Theo Trandafirescu este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în România.

Reputatul medic de origine română este șocat de scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, unde două doctorițe și o asistentă sunt acuzate de moartea a 17 persoane. Doctorițele sunt acuzate că ar fi redus doza de Noradrenalină, un medicament care susține tensiunea arterială a pacienților din ATI, iar din această cauză s-ar fi înregistrat 17 decese.

„Medicul nu e Dumnezeu”

„Eu știu doar din presă de acest caz, e tulburător. Se știe că în cazuri extreme, de exemplu în război, s-a ținut cont de șansele de supraviețuire, uneori se schimbă criteriile de triaj și de alocare a resurselor, dar chiar și așa este vorba de decizii controversate, mai mult decât discutabile. Repet, e o chestie foarte controversată și interpretabilă, chiar și pe timp de război când resursele sunt limitate, medicii puțini, iar cazurile grave îi depășesc în totalitate. Adică asta trebuie clarificat, dom’le, nu e… de ce au făcut asta acum. Înțeleg că la București, pe timp de pace, niște medici s-ar fi crezut Dumnezeu și ar fi decis cu de la sine putere cine trăiește și cine nu. Nu e normal să se întâmple asta, medicul nu e Dumnezeu să decidă cine trăiește și cine nu”, explică Trandafirescu.

Theo FB jpg

Nu există niciun dubiu, spune el, iar medicii știau bine ce fac atunci când au decis reducerea dozei de Noradrenalină, un medicament care susține tensiunea arterială a pacienților din ATI. Acum, adaugă el, ancheta va trebui să stabilească de ce au luat această decizie.

„În SUA s-au luat decizii similare, dar numai la cererea pacientului sau a familiei”

„Vorbim de un medicament cunoscut aici în America sub numele de Levophed, un vasoconstrictor care e esențial în astfel de momente. Acum nu știu ce a fost, de ce au redus doza, ce a fost în capul lor. Dacă au redus-o intenționat, crezând că pacientul moare oricum, nu e o decizie etică. În SUA se mai iau uneori decizii similare, dar întotdeauna doar împreună cu pacientul și cu familia sa. Dacă pacientul are o boală incurabilă, suferă peste măsură și decide, Doamne, eu nu mai vreau să trăiesc, te rog, nu mai îmi da medciamente că nu mai vreau să sufăr, nu mai pot îndura, e o discuție. Și au fost cazuri din astea în America”, adaugă Trandafirescu.

Totuși, susține el, nu e momentul pentru a trage concluzii pripite. Ancheta care a început va trebui să facă lumină, iar medicii acuzați trebuie ascultați.

„Evident, trebuie vorbi cu doctorii, să răspundă, Doamne, ce-ai făcut, de ce ai scăzut doza? Adică trebuie ascultate și ele, înțeleg că sunt doamne, trebuie să spună totul foarte clar”, consideră Trandafirescu.

În opinia sa, cele două doctorițe și asistenta ar trebui obligate să urmeze niște cursuri speciale. Asta pentru că, spune Theor Trandafirescu, este posibil ca cele trei candre medicale să nu fi înțeles anumite principii de bază ale medicinei și ale eticii.

„Nu spun că ar trebui excluse din medicină.. Justiția va avea cuvântul. Părerea mea, și am spus asta de mulți ani, în cazul unor medici trebuie schimbată gândirea. Le-aș pune o clasă de etică a medicinii, le-aș pune niște cursuri în care să învețe despre compasiune, empatie, niște cursuri în care să citească despre definiția unei boli în anumite culturi. Deci trebuie ca un medic să fie expus nu numai la cultura est-europeană, despre viață și moarte, europeană, poate vrei să citești și despre cultura asiatică, istoria religiilor, compasiune. Așa poate că înțelegi mai bine că o viață de om e de neprețuit și trebuie să faci orice pentru pacienții tăi. Și poate că ar trebui puși să facă voluntariat la un spital de paliație în care să vadă cele mai crunte cazuri. Poate așa vor înțelege”, a încheiat Theo Trandafirescu.

Ce s-a întâmplat la Spitalul Pantelimon

Patru angajați ai Spitalului Pantelimon din București au fost duși miercuri, 7 august 2024, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și audiați în dosarul în care se cercetează moartea a 17 pacienți internați în Secția Terapie Intensivă. La finalul audierilor, două doctorițe au fost reținute sub acuzația de tentativă de omor, respectiv omor calificat, iar o asistentă medicală acuzată de mărturie mincinoasă a fost plasată sub control judiciar. Doctorițele urmează să fie duse astăzi în fața judecătorului cu propunere de arestare preventivă.

Cum a început totul

Ancheta procurorilor a început în luna aprilie a acestui an, după ce directorul de îngrijiri medicale de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” l-a anunțat pe manager că o asistentă a semnalat că în intervalul 4-7 aprilie 2024 în secția Anestezie și Terapie Intensivă s-au produs nu mai puțin de 17 decese, asistenta indicând drept cauză a acestor decese numeroase reducerea dozei de Noradrenalină, un medicament care susține tensiunea arterială a pacienților din ATI.

După ce și ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, i-au fost transmise informațiile (Spitalul Pantelimon se afla în subordinea Ministerului Sănătății) au fost demarate trei anchete: spitalul a demarat propria anchetă administrativă, Corpul de control al Ministrului Sănătății a început de asemenea o anchetă, iar Colegiul Medicilor a decis, la fel, să cerceteze cazul.

Toate cele trei anchete au concluzionat că informațiile care semnalau decese suspecte nu se susțin. Au mers cu cercetările în continuare, în schimb, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care au prezentat, miercuri, 7 august 2024, primele concluzii.

Procurorii au anunțat, miercuri, reținerea pentru 24 de ore a două femei, Maria Miron și Mirela Păiuș, medici la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, anchetatorii susținând că cele două doctorițe au provocat, prin scăderea dozei de noradrenalină, moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, internat în stare gravă la Secția ATI.

Procurorul precizase anterior că ancheta se concentrează la acest moment pe un singur caz, cel al pacientului de 54 ani, deși se investighează 17 cazuri de decese suspecte, pentru că este foarte dificil de stabilit câtă Noradrenalină i-a fost injectată fiecărui pacient în parte, având în vedere că injectomatele sunt transferate, în funcție de necesități, dintr-un salon în altul.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button