Politică

 Previziuni sumbre pentru 2025. Diana Tache: Coaliția Nicu și Marcel aduce sărăcie!

Diana Tache și Bogdan Chirieac au explicat, în cadrul emisiunii „Miercurea Neagră“, de pe DC News, DC News TV, ȘtiriDiaspora, la ce trebuie să ne așteptăm în următoarea perioadă, din punct de vedere economic. 

Diana Tache a avertizat că, deși situația de până acum a fost dificilă, lucrurile se vor înrăutăți considerabil. Potrivit acesteia, mediul de afaceri este afectat pentru a susține eforturile politice până la sfârșitul anului, iar de la 1 ianuarie, situația economică se va deteriora semnificativ.

„Până pe 15 octombrie, când domnul Boloș trebuie să se ducă cu pachetul în dinți la Bruxelles, și pe care îl face pe dedesubt, acum, cu doi-trei așa-ziși specialiști din zona guvernamentală, credeți-mă, până acum a fost nimic față de ce o să ni se întâmple.

Am văzut ieri niște stenograme de la ședința coaliției. Nu știu dacă sunt reale sau nu pentru că am văzut că liderii celor două partide le infirmă, însă ei au spus un lucru foarte clar: „Domne, nu putem să înfometăm primarii. Noi nu avem cum să tăiem din partea asta, tăiem din partea cealaltă.”

Deci ce se întâmplă acum? Sugrumarea mediului de afaceri ca să poată să reziste și la celelalte tururi de scrutin pe care le au până la sfârșitul anului, iar de la 1 ianuarie va fi foarte rău pentru că anul ăsta, indiferent cum ar fi, reușesc să ne arate câte o pisicuță, ca la alba-neagra, astfel încât să pară că mergem din inerție, dar de la 1 ianuarie va fi foarte rău.”, a spus Diana Tache. 

Ce trebuie să înțeleagă românii 

Diana Tache a concluzionat că cei aflați la guvernare ar trebui să explice și să discute fiecare măsură luată, consultându-se cu cei afectați. Ea a criticat faptul că deciziile sunt luate cu ușile închise, iar informațiile ajung la public doar pe surse, fără o comunicare transparentă. 

„Aș vrea să închei cu o concluzie a unui om care trăiește în țara asta și se chinuie foarte tare, cel puțin în ultimii ani, și aș spune așa: Dacă tot ia aceste măsuri, această „coaliție Nicu și Marcel” care asigură stabilitatea și pe viitorul nedeterminat, ar trebui să vină să explice, să discute și să ia fiecare măsură în parte și să se consulte cu cei pe care, teoretic, i-ar afecta, practic, îi afectează oricum.

Eu nu văd asta. Se întâlnesc cu ușile închise, discută niște lucruri, mai ies pe surse două-trei chestii, cu care nu sunt de acord unii și alții de pe la cele două partide, după care iarăși intervine muțenia asta absolută și noi trecem la următorul subiect.

Lumea ar trebui să înțeleagă că, totuși, au nevoie de niște explicații de la cei care au pixul și hârtia în mână, care au ștampila în mână și care au decizia dată de votul pe care l-au primit ca să meargă acolo.

Știu că pare metaforic ce spun, dar cam despre asta e politica mare și ar trebui să înțeleagă că nu se mai poate așa, pentru că nu se mai poate. Nu au cum să se bazeze pe primari, pentru că primarul la rândul lui se bazează pe mediul de afaceri. Mediul de afaceri, la rândul lui, trebuie să reziste, într-o formă sau alta, în economia asta de piață în care trăim, vai mama noastră.”, a spus Diana Tache. 

2. -imagine fara descriere- (miercurea-neagra-tache-chirieac-ciuvica_99321500.jpg)

Bogdan Chirieac: Nu există reprezentanți ai mediului de afaceri

Bogdan Chirieac a criticat lipsa reprezentanților reali ai mediului de afaceri în România, menționând că există doar pseudo-organisme care nu apără eficient interesele economice. În contrast, țări precum Franța, Germania și Italia au reprezentanți puternici ai mediului de afaceri, care influențează semnificativ deciziile guvernamentale. 

„Nu există reprezentanți ai mediului de afaceri. Sunt niște pseudo-organisme din astea care nu reușesc niciodată să apere mediul de afaceri. În Franța, Germania, Italia există reprezentanți. Guvernul italian nu poate să treacă de Finindustria, fiindcă, până la urmă, proteina economică a unui stat din care trăiește și are grijă de populație – în statele care funcționează, nu în România – e făcută de mediul de afaceri.

În România, acum, nu există. E un domn, Florin Jianu, care nu s-a opus în niciun fel la nimic. Ne-au și spus: „Domne, pe noi ne cheamă să ne comunice”. Și ne spun: „Noi oricum așa facem, dar v-am chemat ca să vă consultăm.”, a spus Bogdan Chirieac.

„Nu văd reprezentanții mediului de afaceri că se revoltă”

Diana Tache a observat că există o tendință de a emite ordonanțe și acte legislative favorabile anumitor afaceri. Potrivit acesteia, oamenii de afaceri ar trebui să se mobilizeze pentru a-și proteja afacerile și angajații, solicitând explicații și transparență din partea autorităților.

„S-a ajuns la faza la care pentru șmecherii ăia care nu sunt controlați se dau tot soiul de ordonanțe, de acte legislative prin care să li se modifice în bine business-ul. Adică nivelul la care s-a ajuns, în momentul ăsta, este unul foarte mare de panică în zona mediului de afaceri și e corect ce spune Domnul Chirieac: nu văd reprezentanții mediului de afaceri că se revoltă, că întreabă.

Eu știu că ei se tem de dosare, de controale, de lucruri, dar, până la urmă, ca să poată să-și păzească afacerea și angajații, cred că ar trebui cumva să meargă și să ceară niște explicații.”, a spus Diana Tache la emisiunea „Miercurea Neagră“, de pe DC News, DC News TV, ȘtiriDiaspora. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button