Politică

Cornel Nistorescu: Urșii prin Parlamentul României

Nu mai avem altă soluție decît împușcarea urșilor care umblă hai-hui în căutare de hrană, jucăuși sau amenințători prin comunități. Nici un ONG-ist și nici un super- dresor nu-i mai  poate întoarce în inima codrului pe cei care s-au învățat să cerșească la marginea șoselei, prin cartiere sau să își facă  rost de hrană atacînd  gospodăriile țărănești.

Ultima  tragedie a fost și semnalul pentru  modificarea legislației dublată și de oarece  propagandă electorală. Așa că avem parte  de o sesiune de urgență a Parlamentului. De data aceasta nu pe seama pensiilor sau a cedării unității Patriot, ci  pe seama urșilor care coboară prin localități și mai sfîrtecă turiști pe  traseele montane.

Situația de criză nu se putea reglementa  cu o Ordonanță de Urgență pentru că Marcel Ciolacu, un pasionat  pescar și vînător (gonaci și cărător de puști la Omar Hayssam!), nu este dispus  să riște admonestări europene și fluierături ONG-iste. A convocat o sesiune de urgență a Parlamentului ca să ne arate că  este un sensibil la tragedia petrecută  pe Jepii Mici  din Munții Bucegi și că  îi pasă  de  spaima Elenei Lasconi, căreia i-a trecut un urs fioros printr-o cuvîntare.

Adevărul este că lucrurile au luat-o razna și  riscăm să ne trezim și cu alte tragedii, dar și cu dezechilibre periculoase. Avem cam tot atîția urși cam cîți politicieni flămînzi, oportuniști și  proști conduc România. Pînă acum au  conviețuit cu toții, oameni și urși într-o tîrguială tipică țării noastre. Politicienii au scăldat-o, urșii au cerșit, au făcut figurație pentru selfie-uri, au  mai șterpelit  de prin  gospodării exact cum fac politicienii din banii publici. Și fiecare a mai cedat cîte o victimă, ba la braconaj, ba la campaniile DNA.

Nu mai merge! Urșii îi vor întrece ca număr și pericol pe politicieni, iar sesiunea de urgență a Parlamentului României trebuie să pună capăt acestei situații.

De obicei, nu sunt de acord cu partidele și nu le fac curte. Știu că îndărătul oricărei situații critice se ascunde un interes. Și, dacă ajunge în Parlament, e clar. Interesul este uriaș. Sau pericolul. Exact ca în disputa cu rezultatul testului la droguri în maximum  72 de ore.

Să nu vă imaginați că statul va  investi pentru numărul necesar de laboratoare  de testare. O  va face numai la Sfîntul Așteaptă. Așa că vor  sări în ajutor cei  care vor investi și vor elibera  rezultatele mai repede. Probabil că sunt deja cîțiva clienți politici așezați în blocstarturi și abia așteaptă să dea drumul la afacere. Dar testul se va face pe bani, iar în regim de urgență de  două ori mai repede și de trei ori mai scump. Ca la testele de Covid! Și, la urmă, vor veni și testele ”la chiuvetă”.

Să revin la  partide și la urșii numeroși. În proiectul de lege al UDMR, Tanczos Barna a gîndit și a formulat corect. El a și declarat săptămîna trecută: „Avem urşi în afara habitatului lor natural. Vin urşii în zonele locuite. Acolo trebuie să avem intervenţia imediată, fără proceduri complicate, fără telefoane, fără aprobări, acel comitet pentru intervenţie să decidă la faţa locului ce trebuie să facă în cazul acelui urs, dacă este agresiv, dacă poate fi relocat”(….). ”Este vorba despre o intervenţie a omului într-o populaţie de animal sălbatic, ursul brun, care este în vârful lanţului trofic, ştie toate lumea că nu există alt duşman decât omul şi omul este responsabil pentru controlul şi managementul acestei populaţii. Vedem cum se dubleaza, se triplează numărul judeţelor unde se raportează pagube, se dublează, se triplează numărul apelurilor la 112”. (Tanczos Barna).

Nu mai este loc de lugu-lugu. Mor oameni, pagubele  din gospodăriile țărănești sunt din ce în ce mai mari, iar pericolul  de la marginea orașelor montane depășește orice  imaginație. Urșii care s-au învățat cu tomberoanele și cu cerșitul la marginea șoselelor nu se mai întorc  niciodată în inima codrului.  Eventual, se învață în apartamente, garaje și magazii. Ei trebuie eliminați, iar numărul lor scăpat de sub control  redus la cifre rezonabile. Mai mult,  binevoitorii  care  ademenesc urșii și nu înțeleg ce reflexe produc în comportamentul animalelor sălbatice  trebuie sancționați  drastic.

Altfel ursuleții de la Ploiești vor ajunge la marginea Bucureștilor și pe la frații lor din Parlament.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button