Politică

Gianina Șerban (AUR): Deblocați România – scrisoare deschisă către Sorin Grindeanu

Scrisoare deschisă către domnul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor:

Stimate domn ministru Grindeanu, după ce ați închis Valea Oltului punând sute de mii de oameni să piardă ore întregi ocolind-o pe alte șosele impracticabile și aglomerând altele deja ticsite de autoturisme, punând oamenii să cheltuie zeci, poate sute de lei în plus pe carburanții pe care i-ați scumpit zilele trecute, după ce nu ați făcut absolut nimic printr-o simplă negociere cu partea bulgară care a închis podul Giurgiu-Ruse, iar astăzi compania Tarom aflată în subordinea dumneavoastră a anulat zboruri pentru motive pe care ar fi trebuit să le cunoașteți din timp, însă nu ați prevenit un asemenea blocaj, e cazul să demisionați!

Ați reușit să puneți din nou pe pauză o Românie întreagă, să atentati la buna desfășurare a activității economice a mii de firme românești, ați reușit să dați alți nervi românilor ce-și doresc să ajungă în vacanțe, ați reușit să faceți totul pe dos față de ceea ce are nevoie economia României și cetățenii români.

În acești 35 de ani scurși de la Revoluție, dumneavoastră împreună cu al dumneavoastră PSD nu ați învățat nimic: infrastructura e baza dezvoltării unei țări! Mereu această problemă a stat sub semnul indolenței, al nesiguranței, la fel ca și podul de la Brăila!

Gestul demisiei dumneavoastră este unul normal, de care România întreagă are nevoie.

Deblocați România!

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button