Nu se mai circulă între București și Constanța, din cauza unui incendiu de vegetație
Circulaţia feroviară pe Magistrala Bucureşti – Constanţa a fost redeschisă pe ambele fire între Dragoş Vodă şi Ciulniţa, toate trenurile care au staţionat temporar în gările de pe traseu fiind reînscrise treptat în circulaţie, a anunţat, duminică, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
„Circulaţia feroviară a fost redeschisă la ora 11:20 pe distanţa Dragoş Vodă – Ciulniţa. Odată cu finalizarea intervenţiilor ISU pentru lichidarea incendiului de vegetaţie şi din zona staţiei Dragoş Vodă şi redeschiderea ambelor fire pe distanţa Dragoş Vodă – Ciulniţa, toate trenurile care au staţionat temporar în gările de pe traseu, sunt reînscrise treptat în circulaţie”, a precizat CFR SA.
Reprezentanţii operatorului feroviar transmit că staţionarea trenurilor a fost necesară pentru a permite accesul echipelor de intervenţie ISU în vederea stingerii incendiului de vegetaţie extins până în apropierea căii ferate.
Din cauza unui incendiu de vegetatie între Dragoș Vodă și Ciulnița, circulația feroviară pe Magistrala București – Constanța este oprită, duminică, iar 10 trenuri sunt oprite temporar în gările de pe traseu, informează CFR SA.
Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, circulația feroviară pe Magistrala București – Constanța este oprită temporar din cauza unui incendiu de vegetației în zona stației Dragoș Vodă și în linie curentă între Dragoș Vodă și Ciulnița.
Reprezentanții ISU au interzis circulația trenurilor pe ambele fire între Dragoș Vodă și Ciulnița și au solicitat scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pentru intervențiele de lichidarea a incendiului.
„Intervențiile s-au finalizat pe distanța Dragos Voda – Ciulnița, dar, in continuare pompierii acționează în zona stației Dragoș Vodă. Următoarele trenuri de călători staționează temporar în gările de pe traseu până la finalizarea tuturor intervențiilor desfășurate de echipele ISU: IR 1580, IR 1582, IR 1981, IR 10181, IR 1994, IR 11681, IR 11504, IC538, IR 11084 și IR 11081”, informează CFR SA.