Politică

Dr. ing. Marius Lulea: Un milion de locuințe în 10 ani

În cadrul evenimentului de anunțare a candidaturii lui George Simion pentru funcția de președinte al României, Marius Lulea a susținut un discurs plin de viziune și critici, punând accent pe necesitatea unui lider patriotic și pe un plan ambițios de construcție a unui milion de locuințe în următorii 10 ani.

Lulea a început cu o rememorare istorică, subliniind lecțiile dureroase ale trecutului: „Pe 27 iunie 1940, România primea al doilea ultimatum din partea Imperiului Sovietic, din partea Imperiului condus de Stalin, cu privire la cedarea Basarabiei. Atunci am avut o clasă politică slabă, coruptă, care a cedat fără niciun drept un teritoriu și pe românii care se aflau acolo.” Această referință istorică a fost folosită pentru a evidenția necesitatea unui lider puternic și patriot, capabil să prevină astfel de cedări și să apere interesele naționale.

Lulea a continuat să prezinte viziunea președintelui George Simion privind rezolvarea crizei locuințelor din România. „Președintele George Simion își propune, prin planul pe care l-a prezentat, construcția a aproape un milion de locuințe în aproximativ 10 ani,” a declarat Lulea, adăugând că acest plan este esențial pentru a răspunde nevoilor sociale și economice ale țării.

Criticile la adresa actualei clase politice nu au întârziat să apară. Lulea a acuzat partidele de la guvernare de lipsă de viziune și de corupție, afirmând că acestea vor încerca să discrediteze planul propus: „O să vină cei de la PSD și de la PNL să vă spună că nu se poate. Că nu sunt bani, că nu avem specialiști, că nu suntem în stare să facem astfel de proiecte. Prin presa pe care o plătesc cu zeci de milioane de euro în fiecare an, o să înceapă să ridiculizeze acest plan.”

Problema datoriilor bancare și a imposibilității de a achiziționa o locuință pentru mulți români a fost de asemenea un punct central al discursului. „În România astăzi sunt peste 2 milioane de români care sunt datori la bănci. Sunt 2 milioane de familii afectate, cu rate de două ori mai mari decât cele de acum patru ani, care abia supraviețuiesc de la o lună la alta,” a subliniat Lulea, argumentând că planul lui Simion va oferi soluții concrete acestei crize.

Pentru a demonta scepticismul legat de fezabilitatea financiară a proiectului, Lulea a oferit detalii financiare: „50 de miliarde de euro este valoarea totală ca să construiești un milion de locuințe. Dar în realitate, pentru că proiectul se desfășoară pe 10 ani, nevoia de finanțare este de doar 20 de miliarde de euro, pentru că ulterior locuințele se vând.”

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button