Aventura vanității (noi îi zicem popular îngîmfare) lui Klaus Iohannis a luat sfîrșit. În comunicatul odicial al ședinței CSAT, de joi, instituția i-a îngropat în nisip o propunere care a încurcat multă lume. Și din România, și de aiurea, dar mai mult de prin alte părți.
„În ședința CSAT, Președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale pentru funcția de Secretar General al Organizației.
Președintele Klaus Iohannis a solicitat membrilor Consiliului să se pronunțe cu privire la candidatura lui Mark Rutte pentru funcția de Secretar General al NATO, aceștia declarându-se în favoarea susținerii de către România a candidaturii premierului olandez”. (comunicat CSAT)
Așa arată o șmecherie săsească aplicată în politica dîmbovițeană. Dacă ieșirea sa cu coada între picioare a fost plasată în CSAT, adică într-un cadru oficial, musai să ne întrebăm în ce cadru s-a născut și a fost lansată propunerea de a candida la șefia NATO? Tot în CSAT? Nu ne-a spus! O fi fost o idee care s-a zvîrcolit în capul lui Marcel Ciolacu? Sau a fost moșită de generalii conduși de Nicolae Ciucă în ideea de a avea și noi „românul nostru în fruntea NATO!”
„Homo mutus” a încercat astfel să formalizeze o inițiativă ciudată, despre care nu știm de unde a venit și cum a fost „coaptă”. S-o fi născut cumva în minunatul cadru familial de la Sibiu, unde doamna să-i fi spus:
– Dragul meu, n-ai putea să mai găsești un post pe-afară ca să ne mai putem plimba și noi și să nu ne îngropăm la Sibiu?
Sau la un masaj în sala de sport? Iluminarea s-o fi produs cumva în biroul de la Cotroceni unde murea de plictiseală și aștepta să-i sune telefonul? Sau grupul său de consilieri anonimi l-a împachetat cu varianta unei prestații externe ieșind în întîmpinarea pasiunii sale pentru călătorii, dar și cu subconștientul tînjind după posturile pe care le-ar putea prinde pe lîngă el.
Vedeți cîte necunoscute se pot ascunde îndărătul unei idei stupide? Și cîte poate încerca omul speriat de anonimatul în care se prăbușește după o funcție în care n-a onorat așteptările oamenilor (adică n-a făcut mare brînză!). Doar n-o să se întoarcă la mersul cu bicicleta prin burg și să se trezească fluierat sau cine știe ce.
Mai aflăm din comunicatul șmecheresco-săsesc și că „președintele României a informat că i-a anunțat pe aliații din cadrul NATO, la sfârșitul săptămânii trecute, asupra retragerii candidaturii sale”.
Carevasăzică, joi sau vineri, aliații au fost anunțați joi că se lasă păgubaș, iar noi abia joi, printr-un comunicat sec al CSAT, care avea informația la „și altele”. Doar nu era să răspundă și să se supună unui tir de „miștocăreli” jurnalistice!
Aventura penibilă cu această candidatură a sa la funcția de secretar general NATO ne trimite cu gîndul și la alte inițiative pe cont propriu. Ca de exemplu, renunțarea la unanimitate în deciziile de politică externă ale Uniunii Europene. Tocmai el, în numele României, a susținut renunțarea la votul în unanimitate în ideea unei „arhitecturi decizionale mai suple”.
„Suplul” nostru președinte a pornit lupta contra „peeeseeedeee” și ne-a lăsat cu el pe cap, a lansat proiectul „România educată” și l-a pierdut pe drum, s-a dat nașul PNRR-ului românesc și poate fi trecut și la groparii acestuia. Iar în materie de politică externă, el se poate considera artizanul situației în care se află acum România.
Vestea cu retragerea din cursa pentru NATO a făcut ca printre gîndurile multor români să circule iar întrebarea:
-Oare ce slujbă i s-o fi potrivind lui Klaus Iohannis? Unde să-l trimitem la muncă?
