Politică

Duminia Orbului la Târgoviște! Baron local PSD ales cu 80%

Primarul Târgoviştei, Daniel Cristian Stan (PSD), anunţă luni că a câştigat un nou mandat cu cel mai bun scor la nivelul municipiilor reşedinţă de judeţ din ţară, respectiv cu 80,22%, transmite Agerpres.

„Mulţumesc! Potrivit rezultatelor oficiale, (…) târgoviştenii care au votat ieri mi-au acordat încrederea lor, de departe cel mai ridicat procent din România în rândul municipiilor reşedinţă de judeţ! Acest lucru mă onorează şi mă responsabilizează în egală măsură! Totodată, echipa PSD Târgovişte a obţinut o majoritate confortabilă, de două treimi, în Consiliul Local Târgovişte şi împreună am contribuit cu peste 18.000 de voturi la o reuşită la fel de răsunătoare a celui mai performant preşedinte de consiliu judeţean pe care l-a cunoscut acest judeţ, domnul Corneliu Ştefan! Mândru şi onorat să putem merge în continuare pe acelaşi drum al respectului faţă de cetăţean şi al performanţei administrative!”, a transmis, pe Facebook, Daniel Cristian Stan.

Conform datelor încărcate de Autoritatea Electorală Permanentă pe site-ul prezenta.roaep.ro, Daniel Cristian Stan a obţinut, în urma numărării voturilor din toate cele 65 de secţii din municipiu, 23.745 voturi, ceea ce înseamnă 80,22%. Acesta i-a avut contracandidaţi pe candidatul PNL Dan Alexandru Tică, care cu 2.339 voturi (7,90%) s-a situat pe locul doi, pe candidatul ADU Daniel Blaga cu 2.075 voturi (7,01%) pe locul trei, iar pe patru candidatul AUR Dorin Andreica – 1.438 voturi (4,85%).

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button